Nu e banc! Șeful IJP Neamț a declarat ilegală o grevă a foamei
- Petrisor Cana
- 23 iulie 2014, 00:00
Deși a protestat singur în fata Poliției Roman, agentul Cănărău a primit o „somație” să înceteze „protestul colectiv”. Comisarul-șef Tablan s-a adresat și Tribunalului
Situație greu de crezut la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Neamț. Pentru a-l determina pe un agent să înceteze greva foamei, șeful instituției, comisarul șef Costel Tablan, a semnat un act prin care îl somează pe polițist să înceteze protestul, pe motiv că e ilegal. Agentul Ioan Cănărău a rămas șocat de faptul că șeful lui confundă refuzul de a mânca cu încetarea colectivă a lucrului.
Acesta a protestat, o săptămână întreagă, față de șeful Poliției Roman, Constantin Balău, pe care îl acuză de abuzuri. Cănărău este liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) Neamț. El a stat în fața sediului și pe holurile instituției, „în timpul liber”, iar joia trecută a intrat în greva foamei. Vineri, agentul a primit notificarea, prin care era somat să înceteze protestul. În notificare se arată că greva agentului Cănărău „nu întrunește condițiile legii Dialogului social”.
Contactat de „Evenimentul zilei”, vicepreședintele SNAP a declarat că, în ziua în care a primit documentul de la șeful IPJ Neamț, tocmai se hotărâse să înceteze protestul deoarece primise asigurări de la conducerea Poliției Române că sesizările semnalate de el și de alți colegi de-ai săi vor fi verificate.
Agentul Cănărău: „Mustește prostia în pereții IPJ Neamț”
Agentul ne-a spus că „prin grevă se înțelege orice formă de încetare colectivă și voluntară a lucrului într-o unitate. Or, polițiștii nici nu au voie să facă grevă”, arată Cănărău. Luni, el a primit și o citație prin care e anunțat că trebuie să se prezinte la Tribunalul Neamț deoarece IPJ a cerut instanței să declare protestul ilegal. Liderul SNAP susține că a apelat la acest gest după ce, timp de trei luni, conducerea IPJ Neamț a refuzat să înregistreze și să cerceteze un caz de ultraj împotriva propriilor săi agenți. Pe 4 aprilie, trei polițiști au fost agresați și amenințați cu moartea. Cazul e cercetat de Parchet și ajuns în atenția Corpului de Control al MAI și al IGPR.