

Bruxelles-ul este gata să încurajeze Kievul să continue reformele necesare pentru aderarea la UE. La rândul său, Ucraina ar dori să afle mai clar şi mai detaliat când s-ar putea întâmpla acest lucru. De fapt, summitul UE-Ucraina îşi propune să clarifice așteptările ambelor părți.
”Aceasta este prima întâlnire a liderilor de când Ucrainei i s-a acordat statutul de candidat”, spune Olha Stefanishyna, vicepremierul Ucrainei, delegat pentru integrarea europeană și euro-atlantică. ”Totul este foarte complicat şi înțelegem acest lucru”, explică Olha Stefanishyna.
„Aderarea la Uniunea Europeană este o combinație a dorințelor unei țări, dar și a voinței politice a liderilor de a lua această decizie. Ceea ce înseamnă că este un proces foarte complex. Marea contribuție pe care o poate aduce Ucraina este de a garanta cetățenilor săi că această decizie va fi luată cât mai curând posibil. Acesta este şi motivul pentru care susținem deschiderea negocierilor de aderare chiar din acest an”.
La rândul său, premierul ucrainean Denis Smyhal a stabilit un calendar de doi ani pentru aderarea la UE. Dar, desigur, nu este vorba doar de Ucraina.
Alexander Rodniansky, consilierul prezidențial al lui Volodimir Zelenski, este mai realist: „Înțelegem că în Uniunea Europeană există diferențe de opinii privind rapiditatea aderării noastre. Și ne aflăm deja în mijlocul acestor negocieri. Dacă este realist că ne putem alătura în doi ani, cu siguranță că nu voi fi eu cel care va nega acest lucru. Doar că privind istoria Uniunii Europene observăm că procesul de negociere poate dura ani de zile”.
sursa: RADOR / it.euronews.com