Printre multele manipulări grosolane în chestiunea Referendumului din Anglia, manipulări la care s-a dedat cu sîrg presa noastră, se numără și teza că la Moscova s-a băut șampanie după anunțarea rezultatelor. Și-a spus cuvîntul eterna șmecherie de îndobitocire a popoarelor prin explicarea marilor evenimente ca avîndu-și cauza în mînăriile Dușmanului.

Dușman care poate fi nu numai al socialismului, dar și al democrației, nu numai al Lagărului socialist, dar și al Uniunii Europene. Desigur, rezultatul Referendumului nu poate fi decît pe plac Moscovei. Nu în pentru că el ar slăbi Uniunea Europeană, ci pentru că el exclude din Uniunea Europeană Calul Troian al Americii: Anglia.

În multe dintre pozițiile radicale ale englezilor în cadrul Uniunii mai ales față de Rusia s-au regăsit interesele geopolitice ale Americii, superputere care preferă să folosească deseori alte țări sau alte comunități de țări ca marionete în cel de-al Doilea Război Rece. De aici însă pînă la a susține că rezultatele Referendumului își au cauza în mișculațiile Moscovei pe teritoriul englez e cale lungă.

Calea de la explicația propagandistică dată unui eveniment istoric pînă la explicația științifică, interesată să țină cont de cauze.

Dacă ne uităm însă mai bine la ce se întîmplă în UE după rezultatele Referendumului am spune că nu atît la Moscova s-a băut șampanie, cît mai ales la Berlin.

Liderii Uniunii Europene, aflați sub influență germană, chiar și cînd sunt simpatizanți de-ai francezilor, s-au grăbit să facă gesturi și declarații iresponsabile față de Rezultatele Referendumului. Într-adevăr, dată fiind noutatea, dar mai ales dat fiind necunoscutul reprezentat de o schimbare radicală de mers al Istoriei cum e pentru mulți englezi, inclusiv pentru cei care au votat Brexit, ieșirea Marii Britanii din UE, la nivelul opiniei publice britanice au apărut și s-au manifestat îndoieli față de ceea ce s-a întîmplat.

Îndoielile au fost alimentate și de manipularea extraordinară a presei europene și de tăcerea celor care au votat Brexit, mult mai mulți dar mult mai puțin gălăgioși decît cei care au votat pentru Rămînere.

Liderii Uniunii Europene au făcut pînă acum gesturi și declarații menite a spori în chip spectaculos credința că pînă la urmă Anglia a procedat cum nu se poate mai bine votînd Brexit, dar mai ales sentimentele nu numai anti-UE, dar și antiEuropa din Marea Britanie, definită prin ceea ce cunoscătorii numesc mentalitatea insulară.

Liderii Uniunii Europene bat din picior ca Anglia să înceapă cît mai repede ieșirea din Uniune. Pretextul numit incertitudine e cusut cu ață albă. Poți cere limpezirea pozițiilor și fără a fi agresiv față de englezi. Liderii Uniunii Europene cer ca Anglia să treacă neîntîrziat la activarea articolului 50 din Tratat cu atîta dușmănie față de englezi, dar mai ales cu atîta satisfacție că Referendumul a dus la Brexit, încît nu-i prea greu să deslușești în tot ceea ce fac și zic ei o stare de spirit incredibilă. Respectivii par să teamă ca Anglia să nu se răzgîndească.

Nu e vorba numai de considerarea rezultatelor Referendumului ca o insultă la adresa celor care conduc Uniunea. E vorba și- dacă nu mai ales- de interesele Germaniei, cea care-i pilotează pe lideri UE, de a rămîne singură stăpînă a Uniunii Europene, văzută tot mai mult ca un nou Spațiu vital al celui de-al patrulea Reich. Marea Britanie încurca rău socotelile Germaniei. Spre deosebire de Franța, tot mai supusă Germaniei, funcționînd deseori ca un agent de vînzări al Germaniei, Marea Britanie se opunea tendințelor hegemoniste al Berlinului. Pentru că era Marea Britanie în primul rînd și pentru că era aliata Americii în al doilea rînd.

Brutalitatea cu care e tratată Anglia, bătutul din picior gen Pleacă o dată dracului! par expresiile unora care abia așteaptă să rămînă singuri stăpîni pe continent. Ceva asemănător bărbatului care a visat plecarea nevestei din casă și acum se teme ca ea să nu se răzgîndească.

La rîndu-i Anglia nu poate reacționa la această aroganță agresivă decît convingîndu-se că bine a făcut votînd Brexit și, de ce nu, devenind tot mai ostilă continentului într-un moment în care continentul are nevoie de unitate mai mult ca niciodată.