Se spune că în anul 1635, mercenarii croaţi aveau ca accesoriu la îmbrăcămintea militară, un fular pe care îl purtau în jurul gâtului.

În timpul unei parade la Paris, francezii au fost impresionaţi de acest accesoriu, numindu-l „cravates” . În scurt timp au început să-l poarte şi ei… Popularitate târzie Strămoşul real al cravatei moderne poate fi găsit la sfârşitul secolului al XIX-lea, când eşarfa era purtată la gât în mai multe feluri. În timp ce la perioada menţionată erau deja mai multe accesorii pentru gâtul bărbaţilor, cravata, asa cum o ştim azi a câştigat popularitate la începutul secolului al XX-lea. Dintre celelalte, sigurul care a mai fost păstrat este papionul. Din anul 1924 a fost acceptată tăierea materialului la un unghi drept faţă de direcţia de ţesere şi nu paralel, această metodă fiind folosită şi azi. Această idee a fost elaborată de americanul Jesse Langsdorf şi patentată sub brandul Resilio. Modul de confecţionare a cravatei s-a schimbat destul de puţin de atunci. Produsele de azi diferă doar la niveul de calitate a materialului şi căptuşelii, cantitatea materialului principal şi munca depusă rămân aceleaşi ca şi în acea perioadă. Cerere mare Cravata a suferit un val de respingere în anii 60 şi 70 deoarece era considerată un simbol al clasei ascensioniste sociale şi un indicator de atitudine burgheză, condamnate de cultura hippy. În anii 80 ea a fost reluată ca şi un accesoriu vestimentar odată cu apariţia unui val de percepţie mai moderată. În prezent alegerea de a purta o cravata este arbitrară, nu parte a unei ideologii. Apariţia la locul de muncă şi în şcoli în unele locuri a regulii “collar and tie compulsory” (“obligativitatea purtării de cravată şi cămaşă”) nu a pus capăt simpatiei faţă de cravată. Se pare că în prezent producătorii înregistrează cea mai mare cerere din anii 50 încoace. Supravieţuire cu trei cravate Se spune că nu există o cravată care să se potrivească la orice ţinută şi în orice ocazie, şi că din păcate, acesta este adevărul. Specialiştii spun că un bărbat poate supravieţui bine mersi cu numai trei cravate alese pe sprânceană: una închisă, înviorată eventual de un model discret, una uni, viu colorată şi una satinată, într-un sidefiu luminos. Sunt clasice şi universale – şi apoi, oricum bărbaţii îşi îmbogăţesc colecţia: la fiecare aniversare se aleg cu cel puţin o cravată nouă. Dacă un bărbat merge la o întîlnire importantă este judecat după ceas, şosete şi cravată. Cravata a devenit indispensabilă costumului. Nu se potriveşte cu adidaşii, în rest… cu aproape orice. Dacă n-ai cravată eşti underdressed, dacă ai papion, eşti overdressed!