Nu aruncați prosopul pentru că o să aveți nevoie de el! Reflexul de CULTURĂ
Editura Evenimentul si Capital

Nu aruncați prosopul pentru că o să aveți nevoie de el! Reflexul de CULTURĂ

Autor: | | 1 Comentarii | 1112 Vizualizari

Acum cîteva zile, mi-am adus aminte de Richard G. Stern. Fără vreun motiv anume. Preocupat fiind de problema bătrîneții, pe fondul unor beteșuguri pe care le simt eu însumi, mi-am amintit brusc de el.

După cum spun unii dintre cei care l-au cunoscut, l-au citit și i-au cunoscut activitatea didactică, el a fost cel mai celebru necunoscut al Americii. Eu nu l-am cunoscut atît de bine – s-a întîmplat, doar, să ajung într-o sală în care el conferenția acum vreo 17 ani.

Richard G. Stern s-a stins în 2013, în vîrstă de 84 de ani, la reședința sa de pe insula Tybee – un loc aparte situat la gura de vărsare a fluviului Savannah în Atlantic, foarte aproape de coastele statului american Georgia. Din 1955 pînă în 2002 a fost profesor de literatură la University of Chicago. A devenit faimos printre oamenii de litere scriind cronici literare la diverse mari publicații americane. Critica sa este alertă, suculentă, informată, ghidată de un instinct estetic fără greș.

Cursurile sale au devenit și ele faimoase în cercuri restrînse, atrăgînd, la diverse vîrste, celebrități de prim rang - Saul Bellow, Philip Roth, Norman Mailer, dar și poeți americani de glorie ai anilor 60 precum John Berryman ori Robert Lowell, veneau printre studenți să asiste la cursurile lui Stern. Prietenia dintre Bellow și Roth la cursul lui Stern s-a născut. A cunoscut bine și a corespondat mult cu figuri legendare, precum Ezra Pound, Samuel Beckett și Borges. Cheia destinului său aceasta pare să fi fost: celebru în cerc restrîns, necunoscut în cercuri largi. Richard Stern a fost un scriitor foarte apreciat în cercul îngust al breslei, dar relativ puțin cunoscut publicului larg. Sintagma „scriitorul scriitorilor” (o preluare a faimosului „pictorul pictorilor” cu care Manet s-a referit la Velazquez) parcă pentru Richard G. Stern a fost inventată, cu precizarea că proporțiile trebuie păstrate, totuși. A scris peste 20 de cărți - poezie la început, apoi romane și proză scurtă.

După a 21-a carte publicată, cineva s-a gîndit să-l anunțe publicului drept „cel mai bun autor american de care nu ați auzit”. Altcineva a spus că „este faimos pentru că nu este deloc faimos”. Stern însuși a spus despre sine: „Am fost un fost încă înainte de a fi ceva”. Amuzament amar. De altfel, toată literatura lui mărturisește un umor solid, luciditate și o acidă descriere a vieții interioare a intelectualilor, inclusiv a momentelor penibile. Succesul lui de breaslă, cel pe care francezii îl numesc „succès d’estime”, nu a rămas sterp. Dimpotrivă, a rodit în premii prestigioase care, măcar formal, l-au așezat în galeria recunoașterii alături de mari scriitori.

În România este cvasi-necunoscut. După cîte știu, nimic din ceea ce a scris nu este tradus în românește. Printr-un concurs de împrejurări bizare, cum ziceam, am ajuns să asist la o conferință a sa la Chicago, acum vreo 17 ani. Stern a vorbit fascinant despre literatura americană a timpului. Am fost impresionat de inteligența sa sclipitoare, de erudiția sa cuminte, dar și de măiestria cu care stăpînea tema. Un timp după aceea, am citit în „Chicago Tribune” o mărturisire a sa. De altfel, cred că acest text mi-a revenit în minte zilele trecute cînd, cum spuneam, inexplicabil, cînd m-am gîndit la îmbătrînire, la el m-am gîndit. Spunea Stern că, pe la mijlocul anilor 90, i-a scris o scrisoare prietenului său, Saul Bellow, în care îi mărturisea că a obosit, că nu mai simte nici o motivație și nici un sens, că se simte bătrîn și îi vine ”să arunce prosopul”.

Privitor la tentația abandonului, Bellow i-a răspuns lui Stern astfel: „Eu nu aş arunca încă prosopul. O mică glumă, ca să fiu mai clar. Un bătrîn trăieşte singur într-o pădure şi, pentru că se apropie iarna, îşi face provizia de lemne pentru foc. Într-o zi, îşi dă seama că nu mai poate să ridice lemnele pe umăr să le care acasă şi, în deznădejde, ridică ochii spre cer şi spune: „O, Doamne, trimite-mi moartea!” În secunda următoare, moartea apare spunînd: „Aţi trimis după mine, domnule?”, la care bătrînul replică: „Da, dă-mi o mînă de ajutor şi ridică-mi lemnele astea pe umăr că mai departe mă descurc singur.” Aşa că nu arunca prosopul căci s-ar putea să ai nevoie de el într-una din zile ca să-ţi ştergi fruntea inspirată.”

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate