Joseph Biden , bine ai venit la Kiev! Cu aceste cuvinte într-o postare pe Telegram, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sosirea surpriză a lui Biden în zona de război, după o călătorie de 10 ore cu trenul din Polonia.
Era o călătorie planificată de luni de zile cu tot tacâmul: forțe de securitate, 2 avioane militare de supraveghere ”Airborne Warning and Control System” care au zburat deasupra Poloniei la granița de est, o platforma aviatică de interceptare comunicați deasupra Dobrogei și avioane de supraveghere UAV. Doar președintele Joe Biden și un mic grup de oficiali ai administrației au făcut planificarea, decizia finală fiind luată într-o întâlnire la Casa Albă, vineri 17 februarie 2023. Decizia a determinat punerea în mișcare a unui plan complex cu riscuri substanțiale pentru siguranța lui Biden, a statutului său politic și a celui al relațiilor internaționale.
Biden la Kiev
Biden a ajuns la Kiev sub presiunea establishment-ului de la Washington, atât republican cât și democrat, după ce toți șefii de stat din NATO și UE trecuseră pe acolo, în anul de la începutul războiului. În timp ce mulți președinți americani au mers în zone active de război – George W. Bush și Barack Obama au mers atât în Irak, cât și în Afganistan, iar Donald Trump a făcut o călătorie în timpul Zilei Recunoștinței, în această din urmă țară în 2019 - acele vizite au avut loc de obicei în instalații militare/baze militare securizate sau în teritorii aflate sub controlul SUA.
În schimb președinții Biden și Zelensky s-au plimbat, într-o zonă de război, vizitând faimoasa Mănăstire Sf. Mihail cu cupola de aur din Kiev. În urmă cu nouă ani, acea mănăstire a fost un refugiu pentru protestatarii ucraineni răniți de poliția secretă Berkut în timpul Maidanului, instituție desființată ulterior, demonstrații care până la 24 februarie 2014 au pus regimul pro-Putin de la Kiev pe fugă în Rusia. În ceea ce a devenit cunoscut sub numele de ”Revoluția Demnității”, ucrainenii au preluat cu succes controlul esențial asupra democrației lor de la o elită coruptă, pro-Kremlin.
Ei au început un proiect de nouă ani de creare a unei societăți civile democrate. În 2014, Rusia, căutând să oprească această răspândire a libertății, a încercat să cucerească Odesa, Harkov, Dnipro precum și alte orașe din Ucraina, dar cetățenii obișnuiți, chiar și ”huliganii din fotbal” și o armată destul de instruită i-au ținut la distanță. În cele din urmă, Moscova a smuls părți din Donbas și toată Crimeea. Occidentul, inclusiv administrația Obama-Biden, nu au făcut nimic. În fine acum ar trebui să fim recunoscători în fiecare zi că ultimul atlantist, Joe Biden, se află în Biroul Oval în acest moment și să nu uitam că acestă investiție masivă de acum în securitatea europeană din partea administrației americane va fi o excepție.
Va mai veni ea oare în viitor? Este clar că primatul american în afacerile de securitate din Europa umbresc efortul Franței și Germaniei, două națiuni care se autoproclamă lideri continentali. Pentru cele două capitale europene anul acesta a adus o experiență tristă. În ciuda anilor de discuții despre „autonomie strategică”, conferințe nesfârșite și rapoarte ale grupurilor de reflexie, realitatea este diferită: acționăm împreună doar dacă și când America conduce!
Conferința de Securitate de la Munchen
Să ne aduce aminte de Conferința de Securitate de la München din februarie 2022, cu câteva zile înainte de invazia rusă în Ucraina. Annalena Baerbock, recentul, la ora de atunci, numit ministru de externe al Germaniei, a susținut că Europa se confruntă cu o alegere dură între „Helsinki sau Ialta”.
Conferința din 1975 a fost aceea unde 35 de țări au semnat un acord care a recunoscut granițele Europei de după cel de-al Doilea Război Mondial ca fiind finale și a cerut promovarea cooperării internaționale și a drepturilor omului; Ialta a fost summitul din 1945 din Crimeea, unde liderii occidentali au trădat țările din estul Europei, dându-i lui Stalin frâu liber în regiune. Alegerea, a spus Baerbock, a fost „între un sistem de responsabilitate comună pentru securitate și pace” sau „un sistem de rivalitate de putere și sfere de influență”. Acum, importanța sesiunii din 2023 de la Munchen, a fost marcată de reprezentanții guvernului american care și-au manifestat prezența în forță: vicepreședintele, secretarul de stat, directorul CIA și aproape 50 de membri ai Camerei și Senatului - inclusiv liderul majorității Chuck Schumer, liderul minorității Mitch McConnell, fostul președinte al Camerei Reprezentanților Nancy Pelosi și un membru de rang înalt al Comitetului Permanent al Camerei pentru Informații, Mike Turner.
Au vorbit liderii Franței, Germaniei, Regatului Unit și altor țări. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a început summitul cu o adresare video despre nevoia de sprijin militar. Discuțiile de la München au traversat multe subiecte emblematice pentru spiritul vremurilor. Ucraina a dominat în mod firesc atenția de la început până la sfârșit. Liderii au fost concentrați mai puțin pe probleme abstracte de ordine globală și mai mult pe probleme curente, cum ar fi producția industrială și stocurile de muniții. Aliații transatlantici sunt uniți, dar problemele rămân la orizont. Vicepreședintele Kamala Harris a acuzat Rusia de crime împotriva umanității și a promis sprijinul durabil al Americii pentru guvernul ucrainean.
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a promis că va „dubla” sprijinul militar al Marii Britanii pentru Kiev. Președintele Emmanuel Macron le-a cerut aliaților să intensifice livrările de arme și a spus că Franța este „pregătită pentru un conflict prelungit”. Cancelarul Olaf Scholz a cerut chiar țărilor să se alăture Germaniei pentru a trimite tancuri în Ucraina. Occidentul, au spus-o cu toți, va sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Despre China s-a discuta în câteva fraze. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a observat că „Ceea ce se întâmplă astăzi în Europa s-ar putea întâmpla mâine în Asia”.
Vicepreședintele Harris a menționat o dată China în discursul său remarcând faptul ca ar fi greșit dacă Beijingul ar ajuta Rusia cu arme. Solicitat să dea asigurări că China nu plănuiește o escaladare iminentă împotriva Taiwanului, Wang Yi a refuzat să comenteze. „Permiteți-mi să asigur audiența”, a spus el în schimb, „că Taiwan face parte din teritoriul chinez. Nu a fost niciodată o țară și nu va fi niciodată o țară în viitor.” Cât privește planul de pace a lui Xi se pare că actualul diplomat de top al Chinei, trimite indirect un mesaj de precauție Washingtonului după devoalare lui Blinken privitoare la posibila livrare de arme în Rusia. Ambiția, declarată de chinezii este de a remodela ordinea globală sub egida ONU.
Cel mai bun ”diplomat lup” al Chinei, Wang Yi, a subliniat că cele două țări sunt pe aceeași pagină când vine vorba de „multipolaritate și [de] democratizare a relațiilor internaționale”, extinzând plângerile frecvente ale lui Putin despre presupusa „hegemonie” și „unipolaritate” americană în lume secolul XXI. Primele reacții ale unor diplomați occidentali față de propunerea Beijingului au fost negative din cauza faptului că planul chinez nu ar include retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei, o condiție esențială pusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a accepta negocieri de pace cu Moscova.
McCain și ”creeping coup” a președintelui Vladimir Putin
Creeping coup însemnă derularea unui proces sau a unei schimbări care se întâmplă încet și pe furiș, fără a fi observată. Opiniile de acest fel ale lui John McCain au prins rădăcini de-a lungul timpului în conducerea occidentală, acesta fiind prezent ani de-a rândul la Munich. La una din conferințe, încă de acum două decenii, senatorul avertiza cu privire la represiunea rusă – ”creeping coup” a președintelui Vladimir Putin. El a implorat lumea să stea cu ochii pe Ucraina. Ce știa McCain și noi nu?
El spunea „Venim la München an de an, pentru a ne revitaliza scopul moral comun, convingerea că merită să luptăm pentru valorile noastre”. În 2015 după o vizită în Ucraina, senatorul John McCain (R-Arizona) a declarat că Rusia este, mai mult sau mai puțin, o benzinărie uriașă care se preface a fi o țară adevărată. Apărând la CNN - State of Union, McCain a exagerat (!?) nevoia de sancțiuni economice stricte împotriva Moscovei în tandem cu un val de ajutor pentru guvernul ucrainean, spunând că SUA au nevoie de o „reevaluare fundamentală a relației noastre cu Vladimir Putin”.
„Uite, Rusia este o benzinărie care se preface ca este o țară”, a spus McCain. „Este cleptocrație. Este corupție. Este o națiune care într-adevăr depinde doar de petrol și gaze pentru economia lor, așa că sancțiunile economice sunt importante” a continuat el. Și încă un moment, poate nesemnificativ pentru unii, petrecut la recenta Conferință ne spune câte ceva despre relația Paris-Berlin. Scholz a fost urmat pe scenă de președintele francez Emmanuel Macron. Dar în loc de o îmbrățișare, a fost o strângere de mână și, probabil, un „bonjour”, nimic altceva. Rien de rien! Cei doi bărbați păreau să nu se fi întâlnit deloc unul cu altul, de fapt, subliniind tensiunile continue pe axa Paris-Berlin. Cei doi s-au confruntat de luni de zile cu privire la orice, de la politica energetică la cea de apărare. În ciuda resentimentelor din spatele cortinei, mesajul general de la Macron și Scholz a fost unul de unitate și solidaritate cu Ucraina.
Cât de repede va primi Ucraina tancurile și alte arme de care are nevoie pentru a evita ofensiva de primăvară a Rusiei este o altă întrebare. Condițiile pe care le-a stabilit Zelinski referitoare la revenirea la granița din 2014 (când Rusia a preluat controlul asupra Crimeei) și realizarea unui referendum pentru aprobarea eventualului acord de pace echivalează cu o declarație de determinare de a continua lupta. Este un război pe care prea puțini sunt interesați să-l încheie – ceea ce înseamnă că ar putea exista, din păcate, o a doua și o a treia sau o a patra comemorare în anii următori, în luna februarie. Dar în mod sigur anul viitor va fi mult mai complicat din cauza alegerilor prezidențiale din SUA, precum și a celor din Rusia și Ucraina.
Astăzi când scriu aceste rânduri flancul estic al NATO și-a găsit vocea, Polonia, dar vizita lui Joe Biden este o reamintire a faptului că capitalele occidentale au încă greutatea. „Slujba mea”, a spus premierul polonez Mateusz Morawiecki la München, este „să mișc pendulul imaginației partenerilor mei din vestul Europei”. Și totuși există și în Europa excepții. Ungaria, de exemplu, nu oferă Ucrainei nicio asistență în materie de arme și continuă să mențină o relație prietenoasă cu Kremlinul. De fapt, Budapesta a devenit atât de izolată în cercurile politice occidentale încât niciun oficial guvernamental maghiar nu a participat la Conferința de Securitate de la München. „Cred că cea mai mare problemă din Ungaria este retorica conducerii, care uneori depășește cu adevărat linia roșie”, a spus Ministrul ceh de Externe, Jan Lipavski, care a fost precaut să adauge că Budapesta își îndeplinește obligațiile NATO, participând la eforturile de apărare ale alianței.
Câteva lecții din războiul din Ucraina
Mulți analiști spun că lumea s-a schimbat după 24 februarie 2022. Și totuși nu este așa. Numai o parte din lume s-a schimbat: mai exact, europenii și-au revizuit acordurile de securitate, iar SUA și-au reînnoit angajamentul față de apărarea Europei. De asemenea apar noi evoluții pe eșichierul politic al Uniunii Europene precum Ucraina și Moldova. Invitarea președintei Maia Sandu la Varșovia și pronunțarea numelui ei de către președintele Biden dar și întâlnirea dintre cei doi nu vă spune nimic? Prin preajmă era și Consilierul de Securitate al Casei Albe Jack Sullivan.
În același timp Vladimir Putin resetează relații cu Occidentul. El a anulat un decret semnat în 7 mai 2012, care stipula relațiile și politicile Kremlinului în raport cu Uniunea Europeană, SUA, țări din Africa, Belarus, cu regiunile separatiste ale Georgiei etc. Documentul conținea și poziția Rusiei cu privire la reglementarea conflictului transnistrean din R. Moldova. Odată cu decretul s-a abrogat și prevederea care stipula că Rusia „va continua să se implice activ în căutarea modalităților de soluționare a problemei transnistrene bazate pe respectarea suveranității, integrității teritoriale și a statutului neutru al Republicii Moldova, cu stabilirea unui statut special pentru Transnistria”. Totuși există un tratat politic între Moldova și Federația Rusă care prevalează decretului abrogat.
În opinia mea se pregătește un nou scenariu pentru Moldova de unde se pot controla căile de aprovizionare ale Ucrainei cu armament. Poate un fel de Kaliningrad acolo cu rachete Iskander și trupe speciale rusești sau poate un scenariu de preluarea a aeroportului din Chișinău (printr-o lovitura de stat) și organizarea unui alt front de acolo împotriva Ucrainei (forțele speciale pot fi așa cum au mai fost transportate cu avioane de linie din țări din CSI-vezi 1992). În Transnistria a fost Comandamentul Logistic al Frontului Tratatului de la Varșovia (depozitul de armament de la Cobasna este cel mai mare din Europa) în timpul Războiului Rece.
Cât privește anul trecut de la începerea invaziei oficiali americani estimează că au existat aproximativ 200.000 de victime militare - 100.000 de fiecare parte. Sunt mai multe morți decât au suferit sovieticii în timpul invaziei de un deceniu a Afganistanului. SUA au pierdut 7.000 de militari în războaiele din Irak și Afganistan combinate. În plus, guvernul ucrainean raportează că au fost aproape 17.000 de victime civile: peste 6.500 de morți, 10.000 de răniți și 8 milioane de refugiați. Rusia a pierdut conform Satului Major General Ucrainian a pierdut peste 2000 tancuri, 6569 de vehicule blindate, 5212 vehicule de transport și logistice, 2345 sisteme de artilerie, 471 sisteme de rachete multiple, 243 sisteme de apărare antiaeriană,299 avioane, 287 elicoptere 2026 drone și 18 nave/ambarcațiuni. Cifrele în opinia mea sunt aproximative cu cele pe care le dau site-urile occidentale de specialitate. Să trecem la lecții.
Prima lecție este că guvernele nemulțumite și agresive sunt gata să-și invadeze vecinii, să pună mâna pe teritoriul cu forța și să se angajeze în cele mai grave brutalități. Astfel de războaie sunt posibile chiar și în Europa, cu istoria sa recentă de conflict, cu instituțiile consolidate și „modernitatea” ei. În al doilea rând războiul din Ucraina va modela gândirea despre utilitatea armelor nucleare. Oficialii ruși, inclusiv Putin, și-au branduit capacitățile nucleare, avertizând că utilizarea nucleară este o posibilitate. Suspendarea Rusiei din Noul START este un pas periculos în păstrarea echilibrului nuclear. Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experților.
Împreună, SUA şi Rusia dețin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori. Moscova a anunțat deja la începutul lui august că suspendă inspecțiile americane prevăzute la siturile sale militare în cadrul acestui tratat, susținând că acționează astfel ca răspuns la piedicile americane puse inspecțiilor ruse în SUA. În declarațiile adresate Forumului Internațional de Securitate de la Halifax secretarul american al Apărării Lloyd Austin a avertizat: „colegii autocrați ai lui Putin urmăresc cursul războiului și ar putea concluziona că obținerea de arme nucleare le-ar oferi o licență de război proprie. Și asta ar putea conduce la o spirală periculoasă a proliferării nucleare.”
O altă lecție este solidaritatea Occidentului cu pivotul est-european condus de Polonia (vezi vizita lui Biden la Varșovia). Polonia a impulsionat consolidarea unei alianțe ad-hoc denumit Grupul de la Rammstein, alianță care a furnizat armamentul necesar Ucrainei. A patra lecție crucială este despre pregătirea apărării naționale. Țările trebuie să facă tot ce pot pentru a-și construi capacitățile militare. Procedând astfel, ei semnalează agresorilor că sunt pregătiți pentru o luptă adevărată iar susținătorilor că sunt un aliat demn. Politicienii români trebuie să renunțe la deviza: ”Ne apără NATO” .”Aproximativ 150 de exerciții militare au loc în toată Europa în fiecare zi, de la cele mai mici precum „cinci soldați și un Jeep” până la cele care necesită mii de militari și echipamentele lor”, a declarat generalul-maior Jessica Meyeraan, directorul de exerciții și evaluare al Comandamentului European al SUA, însă ”doar 15 sau sunt considerate exerciții mari de forță”.
O altă lecție învățată până acum: jocurile de război occidentale trebuie să includă rolurile și instituțiile societății civile. Acest lucru s-a dovedit crucial, deoarece atacurile aeriene ruse au vizat infrastructura civilă a Ucrainei și au întrerupt utilitățile publice. Am folosit termeni precum „război hibrid” dar am avut tendința să uităm că „hibridul” conține și aspecte precum armele de distrugere în masă, aspecte ale războiului convențional, împreună cu părțile asimetrice din mediul informațional etc. Urmărim în Ucraina un război pe care nu l-am avut văzut probabil încă din Primul Război Mondial.
Mai jos sunt 5 lecții ale generalului american Ben Hodges
Și ca să înțelegem mai bine lecțiile de mai sus am să prezint viziunea generalului locotenent în rezervă Ben Hodges care a vorbit cu Forces News.
Lecția 1: Potrivit fostului comandant al Armatei SUA în Europa, lecția numărul unu este că investiția în pregătirea forțelor este vitală. Războiul modern se bazează încă pe factorul uman, iar succesul se datorează coeziunii unităților militare, spune el.
Lecția 2: Planificarea strategică este esențială. Generalul a spus că cantitatea de muniție care a fost folosită în acest război a fost „uimitoare”. „În 20 de ani de Irak sau Afganistan, nu am văzut niciodată nimic care să se apropie de asta” a spus el. Apoi a subliniat modul în care planificarea strategică ar putea fi critică pentru că nu a susținut proviziile de care Ucraina are nevoie în conflict, spunând: „Industria de apărare din niciuna dintre țările noastre nu funcționează în acest moment la un nivel care să susțină asta”. Eu nu mai vorbesc de fabrica de pulberi de la Făgăraș (tăiată pentru o datorie la primărie) și de cea conservată de 14 ani de la Victoria. Este pur și simplu inutil. Politicienii știu mai bine (!?)
Lecția 3: Nevoia de apărare antiaeriană a crescut. În perioada în care a fost comandant al armatei americane în Europa, generalul locotenent spunea că era îngrijorat că nu are suficientă apărare antiaeriană și antirachetă. La acel moment, el a spus că se gândea la necesitatea de a proteja aerodromurile, porturile maritime și infrastructura critică. Armata rusă a vizat și infrastructura civilă din Ucraina, trăgând rachete de croazieră de mai multe milioane de dolari în blocuri și centrale electrice. Un exemplu pe care-l dau este noul sistem SAMP-T (sau MAMBA, în franceză) din care Italia are doar 18 bucăți (ce să faci cu atât de puține bucăți, unde le pui mai întâi). SAMP-T poate lovi simultan 16 ținte aeriene diferite până la 100 de km. Cele două lansatoare sunt capabile să tragă la o rată foarte mare de foc, eliberând toată muniția în 10 secunde. Abia acum au semnat un contract comun Italia cu Franța pentru intrarea în producție de masă a noului sistem.
Lecția 4: Războiul hibrid rămâne relevant. Războiul hibrid urmărește atingerea obiectivelor strategice prin țintirea vulnerabilităților naționale. Poate lua forma campaniilor de dezinformare și știrilor false, amestecul în alegerile străine sau desfășurarea de forțe speciale în operațiuni ascunse (secrete). Potrivit generalului în retragere, războiul hibrid din Europa este cel mai rău de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Lecția 5: Inteligența operațională exactă este cheia succesului. Generalul Hodges admite că a supraestimat capacitățile rusești, spunând: „M-am înșelat atât de mult în ceea ce privește capacitățile ruse. Chiar am crezut că rușii se vor descurca mai bine. Cred că mulți dintre noi au supraestimat ceea ce ar fi capabili să facă. Cum de am înțeles așa greșit?” se întrebă locotenentul general Hodges. Este o întrebare la care ar trebui să ne gândim mai ales ca Rusia se apropie de granița noastră.
Post Scriptum: Războiul a scos la iveală „deosebirile geografice acute în atitudinile globale” cu privire la „concepțiile despre democrație și compoziția viitoarei ordini internaționale”, potrivit unui nou sondaj publicat pe 22 februarie de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR). Datele colectate din 10 țări europene, plus China, India, Turcia, Rusia și SUA, sugerează că, în timp ce aliații occidentali și-au „recăpătat simțul scopului pe scena globală”, prăpastia dintre perspectiva lor și „restul” s-a extins. , a spus ECFR. În țările occidentale chestionate, marile majorități (77% în Marea Britanie, 71% în SUA și 65% în nouă state membre ale UE) au descris Rusia drept „adversar” sau „rival” al propriei țări.
Acest lucru nu a fost valabil pentru alte țări. Un număr mare din China (76 la sută), India (77 la sută) și Turcia (73 la sută) nu numai că văd „puterea” continuă în Rusia și o consideră un „aliat” și „partener” strategic al țării lor, dar mulți de asemenea cred că Kievul ar trebui să ia în considerare predarea teritoriului pentru a ajuta la încheierea conflictului mai repede. ECFR spune că această prăpastie în opinie sugerează că dominația SUA în ordinea internațională „se reduce și că puterile concurente, care se află în peisajul democrațiilor și autocrațiilor, vor avea un cuvânt mai pronunțat în perioada următoare”. Și în așa zisele noi condiții America a organizat o alianță ad-hoc puternică -Grupul de la Rammstein – pentru echiparea militară a Ucrainei și a cheltui peste 50 miliarde de dolari.