Noul guvern grec de uniune naţională a depus jurământul

Componenţa noului guvern grec de coaliţie, care a fost învestit astăzi, a fost anunţată la televiziunea publică, acesta cuprinzând şi reprezentanţi ai extremei drepte, ceea ce constituie o premieră de la revenirea Greciei la democraţie, în 1974, după căderea dictaturii coloneilor.

Din cabinet fac parte reprezentanţi ai principalelor două formaţiuni politice din Grecia - socialiştii, care au guvernat în ultimii doi ani, şi conservatorii -, dar şi ai unei formaţiuni mai mici de extremă dreapta, LAOS. Noua echipă este formată din 17 miniştri, dintre care 14 sunt reprezentanţi ai majorităţii socialiste, doi ai conservatorilor şi unul al extremei drepte.

Un număr de 12 miniştri socialişti din fosta echipă şi-au păstrat posturile, între care Andreas Loverdos, Anna Diamantopoulou şi Giorgos Papaconstantinou la trei ministere importante în contextul reformelor în curs - cel al Sănătăţii, al Educaţiei şi al Mediului şi Energiei.

Socialistul Evangelos Venizelos îşi păstrează, de asemenea, funcţia cheie de ministru al finanţelor în cabinetul condus de fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, Lucas Papademos, desemnat ieri. Presa greacă a speculat că Papademos ar fi cerut înlăturarea din noul executiv a lui Venizelos, văzut de mulţi ca noul lider în spatele căruia se vor ralia socialiştii pentru anticipatele din februarie. Fostul comisar european pentru Mediu, Stavros Dimas, vicepreşedinte al conservatorilor, a preluat portofoliul externelor, potrivit BBC. Makis Voridis, membru al LAOS, a fost numit ministru al Infrastructurii.

Noul guvern a depus jurământul în această după-amiază, cu o întârziere de circa două ore faţă de momentul prevăzut iniţial. Executivul se bucură de sprijinul a 254 de parlamentari din totalul de 300, o susţinere esenţială, în condiţiile în care noul cabinet trebuie să ratifice acordul de asistenţă convenit cu UE şi să treacă prin legislativ bugetul pe 2012. De altfel, ziarele din Grecia scriu că guvernul Papademos va fi vizat de un vot de încredere în parlament, duminică sau luni, înainte de a începe dezbaterea asupra celor două obiective importante.