Noul centru comun de antrenament al NATO și armatei georgiene, inaugurat joi în apropiere de Tbilisi, va ajuta acest stat să se apropie și mai mult de aderarea la Alianță, a indicat joi secretarul general al organizației nord-atlantice, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită de două zile în fosta republică sovietică, transmite Reuters.
'Inaugurarea centrului comun de antrenament și evaluare va reprezenta un pas semnificativ spre aprofundarea pe mai departe a cooperării noastre strânse', a declarat Stoltenberg la Tbilisi. 'Toate aceste eforturi ajută Georgia să se apropie de aspirațiile noastre de apartenență a sa la NATO', a adăugat secretarul general al Alianței.
Potrivit lui Stoltenberg, inaugurarea centrului, la o bază militară în afara capitalei Tbilisi, face parte dintr-un pachet de măsuri de întărire a capacităților defensive ale Georgiei, convenit la summitul din septembrie 2014.
Cu același prilej, prim-ministrul georgian Irakli Garibashvili a subliniat că viitorul centru de antrenament 'nu este îndreptat împotriva niciunei țări vecine'. 'El va servi securității, păcii și stabilității în regiune', a declarat el în fața presei. În cadrul centrului, personal NATO va oferi pregătire teoretică și practică soldaților și ofițerilor georgieni. Cu 885 de militari desfășurați, Georgia este cel de-al doilea contributor, după SUA, la misiunea NATO 'Sprijin hotărât' în Afganistan.