Noul cabinet al lui Radev: este vizibilă o schimbare ascunsă a cursului spre est

Sursa foto: Marian Draganov/Xinhua

Un guvern interimar are prea multe profiluri și cu greu poate fi „citit” fără ambiguitate. Primul profil este natura sa de experți, care presupune că acesta include mai ales oameni din eșalonul mijlociu: viceminiștri, ambasadori, manageri, politicieni rămași în izolare în propriile partide. La fel și oameni care au fost deja miniștri ai unui președinte ce formează pentru a patra oară un cabinet interimar.

Pentru a treia oară, Hristo Alexiev este ministrul transporturilor, Atanas Pekanov - viceprim-ministru pentru gestionarea fondurilor europene. Iar însuși premierul Galab Donev intră într-un guvern interimar pentru a patra oară, după ce a fost de două ori vicepremier social în guvernul lui Stefan Ianev și o dată ministru interimar al lui Ognian Gherdjikov. Mulți alții din acest guvern au fost deja miniștri interimari sau miniștri adjuncți la președintele Rumen Radev, scrie Dnevnik.

Unele persoane mult mai cunoscute au refuzat

Să nu uităm, însă, că există și un profil care a modelat componența guvernului, după ce cei invitați inițial să devină titulari au refuzat. Se spune, de exemplu, că unii mult mai cunoscuți decât cei deja numiți au refuzat să conducă ministerele de finanțe și de externe. Al treilea profil este reverența față de pozițiile - cheie ale unor partide principale.

Ivan Demerdjiev, care a fost deja ministru interimar al justiției, este acum vicepremier și ministru al afacerilor interne. Cu aparițiile sale acerbe împotriva procurorului general Ivan Gheșev, el a satisfăcut pe deplin Bulgaria Democrată și Continuăm Schimbarea și este de așteptat să continue munca lui Boiko Rașkov privind prevenirea voturilor cumpărate în alegeri. Numirea lui Krum Zarkov în funcția de ministru al justiției este, de asemenea, un semn al continuării direcției de reformare serioasă a Procuraturii.

În același timp, o reverență serioasă pentru interesele Mișcării pentru Drepturi și Libertăți este numirea lui Gheorghi Todorov în funcția de ministru al guvernării electronice. El a fost șeful Infrastructurii Portuare și a atribuit o comandă fără licitație de aproape 400 de milioane de leva pentru adâncirea canalelor de navigație ale portului Varna, după ce Ahmed Dogan a achiziționat Centrala Electrotermică de la Varna. Iar în calitate de ministru al transporturilor în primul cabinet al lui Ianev, el a răspuns la o interpelare parlamentară a formațiunii Bulgaria Democrată că nu o știa despre lipsa unei licitații ce a avut loc.

Cine este Galab Donev și ce se poate aștepta de la el?

Al patrulea este profilul premierului însuși, care va contura și cabinetului. Galab Donev este un expert social, cunoscut și pentru faptul că dialoghează. Astfel, se așteaptă ca politica guvernamentală să pună accent pe problemele sociale, precum și să se mizeze pe dialog în ajunul unor crize iminente. Acest lucru va necesita înăbușirea ciocnirilor și revendicărilor diverselor grupuri sociale și calmarea tensiunilor publice înainte și după alegeri. Al cincilea profil este structura guvernului în sine.

Președintele păstrează ministerele moștenite din cabinetul anterior, precum și numărul de viceprim-miniștri. Diferența este că cei patru vicepremieri nu sunt acum în funcție de cotele de partid, ci de sferele de guvernare – ordinea publică și securitatea, politici sociale, politici economice, fonduri europene. Portofoliile sunt aceleași ca în cele două guverne anterioare ale lui Stefan Ianev, cu adăugarea încă unuia - pentru politici economice. Un al șaselea profil este selecția loialităților personale față de președinte.

Premierul și ministrul apărării sunt apropiați ai lui Rumen Radev din Administrația Prezidențială, ba chiar au absolvit ca el școala de aviație din Dolna Mitropolia. Despre Galab Donev nu este cunoscut să aibă vreo ambiție politică și să se abată de la rolul său de executant strict. Iar numărul vicepremierilor asigură echilibrarea oricăror altor ambiții de lider în guvern. Astfel, președintele își garantează controlul deplin asupra puterii executive, numită de el.

O schimbare serioasă a cursului guvernării?

Al șaptelea profil demonstrează unde se va resimți o schimbare majoră a cursului guvernării față de cel de până acum și cine va suferi cel mai mult din asta. Nikola Stoianov a fost numit în funcția de ministru al economiei și industriilor, el fiind până de curând șeful Uzinelor de Construcție de Mașini “Vazov”, pe care socialista Cornelia Ninova l-a concediat.

Având în vedere și așteptarea președintelui Consiliului Strategic al președintelui, Alexander Marinov, exprimată duminică la BNR, de a verifica dacă a existat un export de produse militare prin țări terțe către Ucraina, evident succesorul liderului socialist va trebuie să verifice ce anume a semnat ea în minister. Numirea celui mai puternic oponent intern al partidului, Krum Zarkov, ca ministru este, de asemenea, o lovitură serioasă pentru Ninova. În mod evident, Zarkov nu va fi pe listele ei electorale, dar va putea ulterior să-i conteste statutul de lider cu o autoritate și mai mare.

Mai sunt doi critici în cabinetul lui Ninova: Iavor Ghecev, ministru al agriculturii, și Vesela Lecheva, ministru al tineretului și sportului. Al optulea profil se referă la sectorul energetic, care este unul cheie pentru acest guvern. Președintele nu își ascunde ambiția de a se reveni la gazul rusesc în Bulgaria.

Cu toate acestea, fostul șef al Bulgargaz, Nikolai Pavlov, un apropiat al președintelui, care a fost demis la începutul anului, nu a devenit ministru al energiei – se pare că pentru a nu deveni reabilitarea prea evidentă. Virarea către Moscova, care nu poate trece fără probe (încălcări sau măcar omisiuni) împotriva foștilor guvernanți, este mai bine să fie făcută de un „expert extern”, cum este specialistul în restructurarea întreprinderilor și soluționarea crizelor Rosen Hristov, numit ministru, care este legat și de omul de afaceri Bogomil Manchev, care are contacte strânse cu Rusia.

Președintele a conturat o criză politică completă a cabinetului interimar. I-a dat ca sarcină să depășească riscurile războiului din Ucraina, care ne amenință securitatea, energia și hrana. I-a ordonat să lucreze pentru reînarmare și îmbunătățirea interoperabilității cu NATO și pentru rezolvarea problemei aprovizionării cu gaze și a prețurilor la gaz. Precum și să pregătească legile lipsă în cadrul Planului de Redresare și Reziliență și chiar să continue „reforma judiciară blocată”.

Sub o mască vestică cu fața orientată spre est

Sub această față pro-occidentală și de om de stat este însă vizibilă masca unei deplasări ascunse către est. Președintele a spus de mult că războiul e război, nu o operațiune specială, precum fostul său prim-ministru interimar, și a recunoscut că criza energetică provine de acolo. Dar îi dă cabinetului „Donev” sarcina de a nu permite „implicarea țării în conflict”, ceea ce poate fi ușor citit ca „neutralitate” și încetarea oricăror încercări de asistență armată directă sau indirectă pentru Ucraina.

Iar asigurarea aprovizionării cu gaze la un preț bun înseamnă aproape sigur reluarea contractului cu Gazprom, pentru care ambasadorul Mitrofanova a făcut apel în urmă cu o săptămână. Această întoarcere spre est este acoperită de solicitări și mai pro-occidentale – „un pas decisiv către Schengen, pentru că nu putem rămâne la periferia UE”, precum și de demascare a acțiunilor de corupție ale conducătorilor anteriori (autostrada Hemus), dar și reparații eșuate ale drumurilor de către guvernanții anteriori. Cabinetul nu este echipa B a guvernării, a spus premierul Donev, iar președintele a menționat perfect constituțional că următoarea guvernare politică va rezolva problemele strategice ale țării.

În spirala severă a crizelor, însă, o echipă A intermediară poate face o schimbare serioasă în cursul geopolitic al statului, garantată și de o schimbare a echilibrelor politice interne. Dacă acest guvern îi dă lovituri grele Corneliei Ninova, asta va lua din electoratul Partidului Socialist Bulgar, care va merge către Vâzrajdane și Avânt Bulgar. Dacă va afecta și formațiunea Continuăm Schimbarea, atunci câștigător va fi GERB, care poate fi titular de mandat după data de 2 octombrie. Aceasta va fi o poziție foarte avantajoasă pentru Rumen Radev de a balansa între Vest și Est, într-un mediu politic cu o orientare pro-occidentală serios slăbită. (Articol de Veselin Stoinev, Deutsche Welle; Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR)