Noul an școlar. Firea atacă Guvernul: „Au spus că ajută cu tabletele, dar n-au adus nici măștile”

Noul an școlar. Firea atacă Guvernul: „Au spus că ajută cu tabletele, dar n-au adus nici măștile”

Gabriela Firea a explicat joi seară, în emisiunea lui Victor Ciutacu, ce a „înțeles” din declarațiile lui Klaus Iohannis și ale guvernanților, privind noul an școlar.

„Absolut deloc, de fapt este cea mai importantă întrebare. Toată țară așteaptă ghidul de la ministerul Sănătății și cel al Educației. Nu au făcut decât să anunțe că vor fi trei culori și, în funcție de acestea, se va aplica una dintre norme. Dar la București, unde sunt 4 milioane de locuitori, mulți elevi vin din afara orașului.

Și eu, și primarii de sector ne-am oferit să ajutăm și cu materiale sanitare, cu materiale de distanțare, să facem ce putem ca să nu fim prinși nepregătiți. Știți cum e acea expresie des folosită <<autoritățile au fost luate pe nepregătite>>. Nu vrem să ajungem acolo. S-a anunțat că guvernul va ajuta familiile cu tablete, dar nu au adus nici măștile", a declarat Firea, la România TV.

Firea, despre noul an școlar: Regulile nu s-au dat. Sunt la nivel teoretic

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marţi seară că a propus organizarea de urgenţă a unei şedinţe a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a discuta despre regulile pe care trebuie să le respecte elevii când merg la şcoală, însă este în aşteptarea prefectului, care se ocupă de „abuzuri”.

„Nu s-au dat (n.r. regulile), sunt doar la nivel teoretic. Prefectul abia a venit din concediu. Prima lui grijă a fost să atace nişte hotărâri din Consiliul General al Primăriei, deci gesturi politice. Noi am propus să se organizeze de urgenţă o şedinţă a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, în care să venim toţi – primar general, primari de sectoare şi directori de şcoli şi Inspectoratul Şcolar. Tot aşteptăm să fim chemaţi. Între timp, prefectul se ocupă cu abuzuri, să atace dispoziţiile mele ca primar general şi hotărâri ale Consiliului General”, a afirmat Firea la TVR.

Cât despre implicarea primăriilor în distribuirea tabletelor pentru elevi, Firea a spus că Guvernul şi-a asumat această responsabilitate.

„Niciuna (n.r. implicarea primăriilor în distribuirea tabletelor), pentru că Guvernul a spus că va cumpăra tablete pe bani europeni. Împărţirea lor o fac inspectoratele. Inspectoratele şcolare sunt descentralizate ale Guvernului, adică sunt în subordinea Ministerului Educaţiei”, a mai spus Firea.

Redeschiderea școlilor în luna septembrie este, ca o mulțime de alte lucruri legate de noul coronavirus, un scenariu plin de necunoscute. Nimeni nu știe cum e mai bine, iar scenariile se bazează pe experiențele limitate ale unor țări care au riscat mai mult sau mai puțin în fața pandemiei.

România s-a numărat printre primele țări din lume care au închis total școlile, în timpul pandemiei provocate de noul coronavirus. Pe 11 martie, în doar 27 de țări erau închise total școlile: România se afla printre ele, alături de China, Italia, Japonia, Arabia Saudită sau Iran.

Ulterior, majoritatea statelor au recurs la această măsură, dintr-un simplu motiv, bazat pe experiențele anterioare într-ale bolilor respiratorii: în cazul valurilor de gripă, inclusiv a pandemiei de gripă „porcină” (H1N1), școlile au deveni focare de infecție. Între timp, s-a dovedit că noul coronavirus are un spectru atât de larg de particularități și simptome, încât nu seamănă prea mult în manifestări cu niciun alt virus, așa că strategia vizavi de școli ridică semne de întrebare, mai ales că statele care nu au respectat trendul de „lockdown” masiv nu au înregistrat semnale îngrijorătoare din partea școlilor rămase deschise.

 

Ne puteți urmări și pe Google News