Facturile la electricitate vor crește cu aproximativ 24% pentru bucureștenii abonați la ENEL, care nu-și aleg un furnizor de energie sau un nou tip de abonament în această perioadă.
Conform reglementărilor în vigoare, de la 1 ianuarie, piața de electricitate se va liberaliza, iar fiecare consumator va trebui să-și aleagă un furnizor concurențial sau un anumit tip de abonament. Cei care nu vor face această alegere vor fi alimentați în continuare de actualul furnizor, însă la un preț pentru serviciu universal, reglementat.
La nivelul municipiului București, noul tarif practicat de ENEL pentru serviciul universal, reglementat, va fi cu aproape 24% mai mare decât cel actual. ENEL a calculat noile prețuri de serviciu universal, pentru abonații săi, iar factura pentru luna ianuarie va crește cu 23,4%.
Astfel, dacă în prezent un KWh era tarifat (cu toate taxele, contribuțiile și accizele incluse) la un preț de 0,59 lei (cu TVA), de la 1 ianuarie prețul va crește la 0,7309 (cu TVA). Practic, pentru o factură de 100 de KW/h, bucureștenii vor plăti cu 14 lei în plus, 73 de lei în loc de 59 lei.
Conform Profit.ro, 6 milioane de consumatori casnici nu și-au ales încă un furnizor concurențial sau un abonament nou. În cazul acestora, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a decis că în următoarea lună și jumătate vor primi două oferte, din partea actualilor furnizori de electricitate. Cea dintâi este de serviciu universal, la un preț reglementar, iar cea de-a doua, una concurențială.
Consumatorii pot opta pentru orice furnizor
ANRE a prelungit până la finalul lunii ianuarie și termenul până la care consumatorii vor putea opta pentru una dintre cele două oferte.
„Clienții pot alege până la data de 31 ianuarie 2021, dintre ofertele transmise, oferta cea mai convenabilă”, precizează ANRE într-o prezentare.
Trebuie spus că un consumator casnic poate opta nu doar pentru una dintre cele două oferte pe care le va primi de la furnizorul actual ci pentru oricare altă ofertă de pe piață prezentată de un furnizor licențiat de electricitate care operează pe teritoriul României. Pentru a putea compara ofertele, astfel încât să facă o alegere în cunoștință de cauză, un consumator poate accesa comparatorul de oferte de pe portalul ANRE.
Dacă nu semnează un contract cu un furnizor concurențial, consumatorii casnici vor fi alimentați în continuare, de actualul furnizor dar, posibil, la un preț mai mare. Potrivit reglementărilor ANRE prețul aplicat clienților beneficiari de serviciu universal se stabilește de către fiecare furnizor și include tarifele reglementate pentru serviciul de transport-componenta de extragere a energiei electrice din rețea, serviciul de sistem și serviciul de distribuție.