Noua Zeelandă, cea mai pașnică țară

LONDRA. România ocupă poziţia 31 în clasamentul celor mai paşnice state ale lumii, dar coboară şapte locuri faţă de anul trecut, conform Indexului Global al Păcii (GPI) pe anul 2009, un proiect al experţilor Institutului pentru Economie şi Pace şi al Economist Intelligence Unit.

Potrivit Indexului GPI, care cuprinde 144 de state, cea mai paşnică ţară din lume este Noua Zeelandă, urmată de Danemarca, Norvegia, Islanda şi Austria. La polul opus se află ţări precum Irakul, Afganistanul, Somalia, Israelul sau Sudanul. România a obținut un punctaj apropiat de cel al Franței, Spaniei, Marii Britanii și Italiei.