Cel care poluează, trebuie să plătească”. Acesta este singurul principiu după care se ghidează ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, care spune că noua taxă auto nu este, de fapt, o taxă, ci o „contribuție” pe care orice cetățean care poluează este obligat să o plătească.
Cel care poluează, trebuie să plătească”. Acesta este singurul principiu după care se ghidează ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, care spune că noua taxă auto nu este, de fapt, o taxă, ci o „contribuție” pe care orice cetățean care poluează este obligat să o plătească.
Ministrul spune că viitoarea taxă pe care proprietarii de mașini o vor plăti se va aplica tuturor autovehiculelor poluante, nu numai celor mai vechi de zece ani. Forma finală a noii taxe auto va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019 și va conține mai multe componente.
„Am încercat să găsim o formă a unei eventuale contribuții pe care cetățeanul ar trebui să o plătească atunci când emisiile de CO 2 sunt depășite, când cilindreea folosită la autovehicul are o anumită capacitate care poate să producă emisii care să depășească norma de poluare”, a explicat ministrul.
Grațiela Gavrilescu spune că, pentru a putea să fie implementată forma finală a contribuției, trebuie să aibă loc și informare a cetățenilor și chiar includerea în acest program a unei perioade de grație pentru acomodare, pentru a da posibilitatea cetățenilor să poată, într-un timp mai scurt sau mai lung, să ia o decizie cu propriul autovehicul care este mai vechi de zece ani. „În felul acesta, le dăm posibilitate să își achiziționeze un autovehicul nepoluant”, mai spune ea.
În grupul de lucru care a gândit noua „contribuție” fac parte și Ministerul Finanțelor, al Justiției, al Transporturilor, producătorii de autovehicule din România, dar și ONG-urile care au făcut studii privind calitatea aerului. „Am găsit o variantă (de taxă auto - n.r.) care să nu mai poată fi atacată din punct de vedere al justiției și să nu fie combătută de nimeni”, a declarat ministrul Mediului.