Un nou proiect de Constituție, care va aduce schimbări majore în Cuba, este gata: el va fi supus unui referendum în data de 24 februarie.
Noua Constituție recunoaște piața, proprietatea privată și investițiile străine ca făcând parte din economia Cubei, o țară aflată sub embargo american din 1962.
Proiectul Legii Fundamentale își propune astfel să fie o bază legală pentru actualizarea modelului economic cubanez inițiat în 2008 de președintele de atunci, Raul Castro, care a deschis piața pentru primele mici întreprinderi private după mai bine d ejumătate de secol.
Astăzi, există în Cuba 519.000 de particulari, adică 13% din forța de muncă, scrire AFP.
Articolul 5 din Constituția actuală stipulează că Partidul Comunist din Cuba (PCC) „organizează și orientează eforturile comune către scopurile supreme ale construcției socialismului și înaintării către societatea comunistă”.
Proiectul noii Constituții reafirmă „caracterul socialist” al sistemului politic, ca și rolul conducător al PCC, însă referința la viitoarea „societate comunistă” a dispărut.
În prezent, Miguel Diaz-Canel este președintele Consiliilor de Stat și de Miniștri. În noua Constituție, el va fi președintele Republicii și va avea alături un prim-ministru.
După 60 de ani de putere a fraților Fidel și Raul Castro, noua Constituție statuează ca mandatul prezidențial să fie limitat la cinci ani și să poate fi înnoit doar o singură dată.
Ca și în actuala Constituție, președintele va fi ales prin vot indirect, de către deputați, desemnați prin scrutin popular.
De asemenea, noua Constituție deschide ușa pentru căsătoriile homosexuale, definind căsătoria legală drept uniunea „între două persoane”, fără a le specifica sexul.
„Este un progres fantastic și sunt foarte fericită”, a declarat deputata Mariela Castro, fiica lui Raul, o militantă acerbă pentru drepturile homosexualilor.