Noua actualitate europeană: seceta

Sursa foto: Arhiva EVZ

Recent, am spus că Europa va petrece lunile de vară ca o „perioadă de test” în domeniul energiei, în perspectiva toamnei și mai ales a iernii către 2023. Din acest motiv, am susținut că au fost mobilizate toate instalațiile de producere a energiei, inclusiv centralele termice pe cărbune și pe petrol. Fără îndoială, și hidrocentralele se numără printre sursele de energie. Dar evoluția din ultimele 10 zile a arătat că Italia a fost nevoită să oprească două hidrocentrale, mai ales din cauza secetei înregistrate în sudul Europei. Vara aceasta pare a fi o perioadă grea de teste în ceea ce privește „seceta” pentru Europa.

Încă din timpul verii, Europa se va concentra pe economisirea energiei. Amenințarea crescândă a secetei în Europa, în special în sudul continentului, a obligat țările să facă economie de apă. Pentru că, într-un spațiu geografic precum Europa, unde standardele de viață sunt ridicate și, prin urmare, consumul de energie și apă este destul de ridicat, problema apei nu se limitează la schimbări climatice și reducerea ploilor. Se pune totodată problema limitării obiceiurilor de consum exagerat, având în vedere că până acum s-a neglijat disponibilitatea resurselor. Din acest motiv, vara aceasta, gestionarea apei va fi la fel de importantă ca managementul energiei pentru multe țări europene, notează Sabah.

În Europa, aproape 40% din resursele de apă disponibile sunt folosite pentru producția agricolă. Ponderea consumului de apă în gospodării este de aproape 20%. Cel mai mare consum de apă pe cap de locuitor din Europa este în Grecia, cu 160 de metri cubi. Grecii sunt urmați de italieni cu 155 de metri cubi, irlandezi cu 130 de metri cubi, bulgari cu 120 de metri cubi, croati cu 110 metri cubi și spanioli cu 105 metri cubi. Malta este țara care trebuie să fie cea mai cumpătată, cu 30 de metri cubi pe cap de locuitor. Turcii consumă jumătate față de  greci, cu 82 de metri cubi pe cap de locuitor. Media UE este aproape de 80 de metri cubi.

Țara se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani

Cel mai mare consum de apă din industrie este în Țările de Jos, cu 193 de metri cubi raportat la persoană. Însă luând în calcul că la nivel individual, consumul este de 78 de metri cubi, este clar că industria folosește multă apă.

În nordul Europei, consumul de apă este de 22% în orașe, 8% în agricultură, 6% în industrie, iar restul este folosit în producția de energie. Pe de altă parte, în sudul Europei, utilizarea apei este de 12% în orașe, 80% în agricultură, 8% în industrie.

Distribuția apei la nivelul întregii Europe este de 18% în mediul urban, 38% în agricultură, 12% în industrie și 32% pentru producția de energie.

Regiunea care se confruntă în prezent cu cea mai dramatică situație în criza apei este nordul Italiei. Țara se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani. Din cauza scăderii debitelor pe râuri și pârâuri, peste 100 de municipalități au făcut un apel de urgență către populație. Pe fondul lipsei de ploaie de luni de zile, nivelul apei în râurile Dora Baltea și Po a scăzut la 15%. În această regiune, care este una dintre cele mai importante zone agricole din Europa, 30% din producție este amenințată de secetă.

Schimbările climatice reprezintă o amenințare din perspectiva secetei, a producției agricole și a incendiilor și pentru regiunea mediteraneană din Turcia.

Va trebui să ne intensificăm și mai mult eforturile pentru gestionarea surselor de apă.

Autor Kerem Alkin

Traducere: Florin Matei/fmatei/czaharia