Nou atac într-o creşă din China

Cel puţin trei copii au fost ucişi şi mai mulţi răniţi într-o creşă din estul Chinei, ţară care a cunoscut în primăvară un val de violenţe sângeroase în şcoli, relatează AFP.

Atacul a avut loc marţi în oraşul Zibo, provincia Shandong. Autorităţile au confirmat incidentul, dar au refuzat să dea detalii despre tragedie. Însă martorii spun că 3 sau 4 copii au fost ucişi, iar trei micuţi şi patru profesori răniţi. La scurt timp de la incident, un bărbat de 26 de ani a fost arestat. El a recunoscut că a comis crimele. Reprezentanţii unei organizaţii pentru drepturile omului spun că agresorul a intrat în creşă cu un cuţit şi a înjunghiat mai mulţi copii. După nenorocire, oficialii au decis să închidă creşele din Zibo pentru o lună de zile, spune un localnic. Serie de atacuri în şcoli Începând cu luna martie, 17 persoane au fost ucise, printre care 15 copii, şi 80 rănite într-o serie de atacuri care au vizat şcoli, grădiniţe sau creşe. Trei dintre agresori au fost condamnaţi la moarte, dintre care doi au fost deja executaţi. Toţi cei care au comis astfel de atacuri aveau probleme psihice din cauza eşecurilor la locul de muncă sau pe plan afectiv. În unele regiuni din China autorităţile au impus măsuri drastice de securitate. Paznicii au voie să deschidă focul, dacă cineva încearcă să intre în şcoală.