Al-Qaida a eliberat 7 rebeli antrenați de SUA

Al-Qaida a eliberat 7 rebeli antrenați de SUA

Frontul Al-Nosra, aripa Al-Qaida din Siria, i-a eliberat șapte dintre rebelii ce au fost antrenați în cadrul unui program special al Pentagonului, pe care i-a capturat în urmă cu două săptămâni.

La mijlocul lui iulie, cel puțin 54 de rebeli înarmați și echipați de Statele Unite au intrat în Siria, țară răvășită de un război civil sângeros care durează de patru ani.

La scurt timp, opt dintre ei, printre care un comandant, apoi alţi cinci, au fost răpiţi de Frontul Al-Nosra în nordul Siriei, iar alţi trei au fost ucişi în confruntări cu ramura siriană a Al-Qaida.

„Şapte combatanţi ai Diviziei 30, care erau ţinuţi captivi de Frontul Al-Nosra, au fost eliberaţi”, a anunţat, într-un comunicat, Divizia 30, unitate a rebelilor care face parte din „noua forţă siriană” formată de Washington. „Salutăm această nobilă iniţiativă şi îi rugăm pe cei din Al-Nosra să-i elibereze în scurtă vreme pe comandant şi pe alţi combatanţi”, se mai spune în acest comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Atunci când a revendicat răpirea, Frontul Al-Nosra i-a acuzat pe rebeli că sunt „agenţi ai intereselor americanilor în regiune”.

„Noua forță siriană” este o creație a Pentagonului într-un program special de 500 de milioane de dolari, care se dorește o alternativă viabilă atât la ISIS cât și la regimul Al-Assad.