Norvegia răpește copilul unei americance. Îi schimbă numele pentru a-l ascunde de ea

Amy Jacobsen locuia în Norvegia cu fiul ei Tyler, în vârstă de 19 luni, când serviciile de protecție a copilului i-a luat copilul. Nu l-a mai văzut de ani de zile, dar nu renunță la luptă pentru a-l recupera.

Barnevernet, agenția de protecție a copilului din Norvegia, este frecvent acuzată pentru luarea abuzivă a copiilor de la părinții lor. Agenția norvegiană invocă dreptul copiilor de a fi protejați de toate formele de violență, abuz și neglijență.

Deseori însă Barnevernet este acuzată că pur și simplu îi răpește pe copii de la părinții lor fără ca circumstanțele de mai sus să fie îndeplinite. Norvegia a fost reclamată inclusiv la CEDO pentru acțiunile celor de la Barnevernet, unul din aceste cazuri fiind cel al familiei Bodnariu căreia agenția i-a luat pe toți cei cinci copii.

Potrivit justiției europene, „copiii au dreptul să nu fie separați de părinții lor împotriva voinței lor”.

Un nou caz, prezentat de tribuna.u.s., este cel al lui Amy Jacobsen, o mamă americancă al cărui copil, Tyler, i-a fost luat de autoritățile norgeviene în 2013, când acesta avea 19 luni.

Motivul invocat de autorități pentru care Amy a pierdut copilul era că acesta ar fi fost „subponderal și subnutrit”.

Iată ce relatează ziarul american: „Amy este de origine americană, dar tatăl ei este originar din Norvegia. La vârsta de 13 ani, familia s-a mutat înapoi în Norvegia, iar mai târziu Amy a avut un iubit și împreună au avut un băiat pe nume Tyler.

Amy și Tyler au fost într-o vacanță în America. A doua zi după ce s-au întors în Norvegia, în iulie 2013, poliția și Barnevernet au bătut la ușa ei pentru a-l duce pe Tyler la cabinetul medicului. Dar în loc să-l ducă la medicul lui, local, care avea documentele medicale ale copilului, l-au dus o distanță de 70 de km.

Medicul care l-a consultat a constatat că Tyler este cu 0.2 kg mai slab decât ar trebui și cu o deficiență ușoară de vitamina B12. Ceea ce a fost de ajuns pentru Barnevernet să-l ia pe Tyler de la mama lui”.

Potrivit sursei citate, părinților nu li s-a comunicat unde se află Tyler. „De fapt, Barnevernet i-a schimbat numele de două ori pentru a se asigura că părinții lui nu vor afla unde este”.

În continuare, se arată că ambasada Statelor Unite din Norvegia nu a fost deloc cooperantă, comunicând că Amy „trebuie să se supună regulilor și legilor norvegiene”.

CEDO a rămas singura șansă pentru Amy de a-și recupera copilul. La ora actuală, CEDO are în lucru aproximativ 30 de cazuri similare, Norvegia fiind deja condamnată pentru un caz similar.

„Abuzul evident de putere afișat de Barnevernet este, din păcate, prea comun în toată Europa de Nord. Nu doar Norvegia, dar și Suedia, Finlanda și alte țări scandinave răpesc practic copiii de la părinții lor, adesea din motive absurde. Acțiunile de luare a copiilor în Norvegia au crescut cu 70% în ultimii”, notează publicația citată.

 

 

foto: Facebook/tribuna.u.s.