Norvegia va închiria locuri în închisorile din Olanda, măsura fiind luată pentru decongestionarea sistemului carceral, potrivit unui anunţ făcut de ministrul Justiţiei din ţara scandinavă, Anders Anundsen.
Potrivit mediafax.ro, ministerul a precizat că 1.300 de persoae aşteaptă să-şi ispăşească pedeapsa, însă nu o pot face, deoarece în închisorile din Norvegia nu mai sunt locuri. Acest lucru a determinat autprităţile norvegiene să negocieze cu cele olandeze pentru închirierea unui spaţiu de detanţia în Olanda.
Ministrul norvegian a declarat că situaţia este urgentă, precizând de asemenea că lucrări importante de întreţinere în închisorile existente, amânate mult timp, riscă să conducă la o supraaglomerare şi să antreneze închiderea temporară, parţială sau totală a unor închisori.
Autorităţile din Olanda au reacţionat pozitiv faţă de cerea venită din ţara scandinavă, astfel că 300 de locuri în închisori vor fi închiriate Norvegiei. Ministerul olandez al Securităţii şi Justiţiei a precizat că cele două ţări "au încheiat un acord preliminar pe tema închirierii unei capacităţi carcerale olandeze de ordinul a câteva sute de locuri".
Deţinuţii îşi vor ispăşi pedepsele în regimul de detenţia norvegian, sub responsabilitatea unui guvernator de închisoare din ţara lor. După ispăşirea pedespei, aceştia se vor întoarce în ţară.