Norvegia introduce controale temporare la frontierele cu alte țări vest-europene, după ce Agenția de Securitate Națională a ridicat nivelul de amenințare teroristă.
Controale la frontiere, în Norvegia
Controalele vor fi în vigoare până pe 22 octombrie, potrivit unui comunicat al Poliției, care citează „un cadru de amenințare provocator”.
Mișcarea vine după un anunț din 8 octombrie al Agenției de Securitate, PST, că a ridicat nivelul de amenințare al Norvegiei de la „moderat” la „înalt”, al doilea cel mai înalt nivel pe o scară de cinci niveluri.
PST a raportat, în special, o creștere a amenințării împotriva obiectivelor evreiești și israeliene.
Norvegia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din spațiul Schengen, care permite călătoriile fără controale de identitate. Țara are granițe terestre cu Suedia și Finlanda, membre ale UE și Schengen.
Adio, Schengen!
Spațiul Schengen, fără granițe, permite celor peste 425 de milioane de cetățeni ai UE, precum și cetățenilor din afara UE care locuiesc sau vizitează UE, să se deplaseze liber între statele membre pentru turism, studii sau afaceri, fără restricții.
Această libertate de circulație permite cetățenilor UE să călătorească, să lucreze și să locuiască în orice țară din Uniunea Europeană, fără a fi nevoie să solicite permise speciale.
Majoritatea țărilor UE fac parte din spațiul Schengen, cu excepția Ciprului și Irlandei. Bulgaria și România au aderat la spațiul Schengen pentru călătorii interne pe mare și pe calea aerului, în martie 2024.
Totuși, controalele la frontierele terestre sunt încă în vigoare și discuțiile pentru eliminarea acestora continuă în acest an.
Germania, înainte de Norvegia
În septembrie, Germania a restabilit controalele la frontieră, timp de șase luni, la toate punctele de trecere terestre de la cele nouă granițe, pentru a reduce imigrația și a combate criminalitatea.
Ministrul de Interne al țării, Nancy Faeser, a declarat că scopul este de „a proteja împotriva pericolelor grave pe care le prezintă terorismul islamic și criminalitatea gravă”.
Poliția norvegiană a declarat că noile controale nu vor afecta toți călătorii și că nu există niciun motiv să ne așteptăm la întârzieri la punctele de trecere a frontierei, potrivit Euronews.
(Traducerea: Oana Avram, RADOR RADIO ROMÂNIA)