Norvegia a atins un fond suveran incredibil. Anunțul a fost făcut de șeful fondului.
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a depasit marti pentru prima oara pragul de 1.000 de miliarde de dolari, a anuntat banca centrala norvegiana, care gestioneaza acest fond, scrie AFP.
Acest nivel reprezinta aproape 189.000 de dolari pentru fiecare dintre cei 5,3 milioane de norvegieni.
Creat in anii 1990 pentru a fructifica veniturile petroliere ale statului, fondul a depasit pragul simbolic gratie aprecierii principalelor valute mondiale in raport cu dolarul si evolutiei bune a burselor.
Plasat in principal in actiuni (65,1% din portofoliu la sfarsitul trimestrului II) dar si in obligatiuni si imobiliare, fondul este un gigant mondial: are participatiuni in circa 9.000 de companii si controleaza 1,3% din capitalizarea mondiala totala, inclusiv 2,3% din capitalizarea europeana.
"Cred ca nimeni nu se astepta ca acest fond sa atinga 1.000 de miliarde de dolari cand prima plata din venituri petroliere (un modest cec de 300 de milioane de dolari, n.r.) a fost facuta in mai 1996", a afirmat seful fondului, Yngve Slyngstad, intr-un comunicat.
Acest fond este destinat sa finanteze statul-providential cand zacamintele de petrol vor fi epuizate.