Norvegia a legalizat căsătoriile între homosexuali

Parlamentul norvegian a adoptat ieri un proiect de lege ce pune pe picior de egalitate cuplurile homosexuale şi heterosexuale, atât în ceea ce priveşte căsătoria, cât şi în ceea ce priveşte adopţia copiilor şi a posibilităţii de a apela la fecundarea artificială, informează AFP.

Norvegia devine astfel a şasea ţară din lume care acordă cuplurilor homosexuale dreptul de a se căsători pe picior de egalitate cu cuplurile heterosexuale.             "Decizia are aceeaşi importanţă ca instaurarea votului universal şi a legii egalităţii", a declarat laburistul Gunn Karin Gjul în timpul dezbaterilor.             Cea mai controversată parte a legii este cea care le acordă lesbienelor dreptul de a apela la inseminare artificială.

Angajaţii din sistemul de sănătate care nu doresc să efectueze aceste inseminări artificiale din cauza convingerilor personale nu vor fi obligaţi să o facă.             În ceea ce priveşte homosexualii, noua lege a căsătoriei o va înlocui pe cea din 1993, care le dădea posibilitatea de a încheia un parteneriat civil. Prin noul text, Biserica luterană protestantă, religia de stat din Norvegia, poate oficia căsătorii între persoane de acelaşi sex, însă nu înainte de a adopta o liturghie specifică.             Homosexualitatea a fost ilegală până în 1972, însă de atunci Norvegia a devenit una dintre cele mai liberale ţări în domeniu. Biserica din Norvegia a decis, în noiembrie 2007, să accepte preoţii homosexuali.

(12:13)