Noile Sandero şi Logan, lăudate de ziarişti şi de fani
- Sorin Breazu
- 28 septembrie 2012, 12:59
Prezentate ieri la Salonul Auto de la Paris, noile modele Dacia Sandero şi Dacia Logan, au atras laudele specialiştilor, dar şi pe cele ale amatorilor de automobile.
"Botul noului Logan este asemănător cu cel al modelului Sandero, fiind inspirat de reuşita cu designul Daciei Duster. Constructorul din România a reuşit să scoată în evidenţă robusteţea automobilului Logan printr-o caroserie care are un aer sculptat. Rezultatul este un look plin de caracter", a scris Mark Tisshaw pentru site-ul "autocar.co.uk".
Designul noilor modele Dacia este mai agresiv, cele trei modele (Logan, Sandero şi Sandero Stepway) împărtăşind mai multe caracteristici. "O gamă mai variată de motorizări este disponibilă pentru cele trei modele, printre care şi modelul în trei cilindri de la Renault TCe 90. Toate cele trei noi automobile beneficiază de protecţie suplimentară sub caroserie, pentru drumuri grele", mai scrie site-ul britanic.
Comentariile postate pe site-urile de specialitate sunt foarte încurajatoare pentru Dacia.
"Nu văd de ce nu ar fi Dacia noua mea maşină" sau "Modele deştepte şi cool, dar mai ales ieftine. Vor fi un succes", sunt doar câteva dintre mesajele fanilor.
În România, noul Sandero va costa 6.990 de euro, plus TVA, în loc de 7.300 de euro cât era până acum. Primele comenzi vor putea fi primite începând cu 1 octombrie. Preţul noului Logan nu a fost încă anunţat.
- Salonul de la Paris: Ziua Dacia. Ieri au fost prezentate noile modele Logan şi Sandero. Dacia ieftineşte noile modele. VEZI CU CÂT! | GALERIE FOTO
- Salonul Auto de la Paris în umbra închiderii de uzine în Europa | GALERIE FOTO
- Logan 2 aşa cum nu l-ai văzut niciodată până acum. FOTO HD şi detalii incredibile