Profesorul italian Umberto Galimberti a copiat dintr-o lucrare a filosofului Constantin Noica. Plagiatul a fost descoperit de Costică Brădăţan, un profesor român din Statele Unite.

Profesorul Costică Brădăţan, de 40 de ani, lector la Universitatea Texas Tech din Statele Unite ale Americii, a dat în vileag un profesor italian care l-a plagiat pe Constantin Noica.

Cazul a fost mediatizat în presa italiană, mai ales că autorul plagiatului, filosoful italian Umberto Galimberti, de 69 de ani, nu era la prima ispravă de acest fel.

Caz mediatizat şi de cotidianul "Il Giornale"

În cartea sa "Orme del sacro", italianul preia ample fragmente din lucrarea lui Noica "Şase maladii ale spiritului contemporan", tradusă în italiană în anul 1993.

Plagiatul a fost documentat de Brădăţan într-un articol publicat în revista italiană "Lettera43", apărută pe 7martie 2011. Ulterior, şi alte ziare şi canale de ştiri din Italia au preluat ştirea, iar cotidianul "Il Giornale" a discutat cazul în detaliu, intervievând un redactor al publicaţiei "Lettera43" în legătură cu articolul lui Brădăţan şi repunând în discuţie şi alte plagiate comise de Galimberti. Galimberti mai fusese acuzat de plagiat, iar de câteva ori s-a ajuns în instanţă. Citeşte AICI articolul din "Il Giornale"

A plecat din ţară de 11 ani

Costică Brădăţan, originar din Suceava, a fost prezentat în "Evenimentul zilei" anul trecut, în luna iunie.

"Ţara mea e oriunde pot să fac ceva cu sens", ne declara atunci profesorul român, care a trebuit să plece din ţară, în anul 2000, ca să poată cunoaşte succesul. A făcut un doctorat la Universitatea din Durham, Marea Britanie, apoi s-a mutat în SUA, unde a lucrat la mai multe universităţi.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

"L-a plagiat pe Noica, pur şi simplu, fiindcă i-a plăcut"

EVZ: Cum aţi descoperit plagiatul? Costică Brădăţan: Întâmplător. Am recunoscut, pur şi simplu, pasajele respective. Cu câteva luni în urmă recenzam traducerea engleză a cărţii lui Noica pentru "Times Literary Supplement" şi cam în aceeaşi perioadă s-a întâmplat să citesc şi cartea lui Galimberti. Aşa am realizat, la un moment dat, că citesc unul şi acelaşi text.

Cât de importantă e lucrarea respectivă? Dacă întrebaţi un specialist în Noica, vă va spune probabil că nu e printre cele mai importante. Noica însuşi a conceput-o oarecum ca pe ceva auxiliar ("în marginea unei lucrări despre fiinţă"), însă mie mi se pare una dintre cărţile lui cele mai frumoase.

Era considerat oare Noica un autor mai necunoscut, deci plagiatorul s-a gândit că nu poate fi prins? Ah, nu. Galimberti a plagiat şi pe alţii. El e un mare iubitor de scriitură bună. L-a plagiat pe Noica, pur şi simplu, pentru că i-a plăcut.

Ce a zis italianul când a fost "deconspirat"? Nu ştiu. Mie nu mi-a zis nimic. Dar a mai fost prins şi înainte, s-o fi obişnuit deja.

Există încercări de mituire din partea plagiatorului, de cădere la pace? Asta ar fi într-adevăr ceva interesant. Mie, situaţia mi se pare suprarealistă, dar probabil că, în România, e perfect posibilă.

De ce se plagiază? Există persoane predispuse? Sau e un trend, de a plagia "străini" în ideea că e mai greu de dovedit? Probabil că se plagiază din mai multe motive: din lene mentală, din lipsă de imaginaţie, din cauză că ţi-a "picat cu tronc" un text scris deja de altul şi pe care ţi-ai fi dorit foarte mult să-l scrii tu însuţi.

Studenţii plagiază pentru că sunt leneşi sau pur şi simplu copleşiţi de subiect. Dar se plagiază mai ales din cauză că se poate, că "merge".

Dacă plagiezi o carte ca să ajungi profesor universitar, iar atunci când plagiatul se descoperă nu ţi se întâmplă absolut nimic (nici măcar nu-ţi pierzi titlul de profesor), evident că multă lume se va simţi încurajată să te imite.

Cât de uşor e să descoperi un plagiat? Cine poate face asta? Oricine îşi pierde vremea citindu-i pe alţii.

Există o metodă anume de a depista un plagiat? Există vânători de plagiate? Nu cred că există o metodă anume. În domeniul universitar, există unele softuri specializate: introduci porţiunile de text pe care le suspectezi de plagiat şi astfel poţi afla dacă respectivele fragmente sunt deja prezente şi la alţi autori. Aceste softuri sunt folosite pe scară destul de largă în universităţile occidentale, căci de multe ori studenţii sunt înclinaţi să plagieze, dar în general se asumă că scriitorii serioşi - cei mai mulţi dintre ei, în orice caz - nu au astfel de înclinaţii.

Ce e de făcut, odată descoperit un plagiat? În România, mă tem că nu mai e nimic de făcut.

Dar în altă ţară? Depinde. În Italia, Galimberti a supravieţuit mai multor acuzaţii (dovedite) de plagiat.

În Germania, un ministru a trebuit de curând să-şi dea demisia, deşi ministeriatul respectiv nu avea nicio legatură cu domeniul academic.

În general, în lumea academică anglo-saxonă o acuzaţie (fondată) de plagiat te discreditează complet.

Ce ai de câştigat dacă dezvălui un plagiat? Nimic. Sau numai lucruri neplăcute. Cei "deconspiraţi" te vor urî până la moarte, iar cei care au plagiat, dar n-au fost descoperiţi încă te vor urî preventiv, ca să zic aşa.

Aţi mai descoperit vreodată vreun plagiat? Am şi uitat de câte ori. Cele mai multe au fost comise de studenţi (atât în Statele Unite, cât şi în Germania) care mi-au dat la examen lucrări plagiate.

Dacă vorbim însă de plagiate comise de autori publicaţi, am mai descoperit unul când eram încă în România. Atunci am găsit, întro carte a lui Ioan Buduca, câteva pagini luate de la un autor italian. De data asta am dat peste paginile unui român în cartea lui Galimberti. Vedeţi, până la urmă există dreptate pe lumea asta.

CITATE IDENTICE

Un exemplu de plagiat

• CONSTANTIN NOICA: "Şi cerul e bolnav. Anticii credeau în incoruptibilitatea astrelor şi sferelor celeste, aşa cum credeau în incoruptibilitatea divină."
• UMBERTO GALIMBERTI: "Şi cerul e bolnav. Anticii credeau în incoruptibilitatea sferelor celeste, aşa cum credeau în incoruptibilitatea divină."