Experții consideră că tensiunile vor crește din nou în Mediterana de Est, după ce Turcia a emis săptămâna aceasta un telex de navigație (navtex) prin care își rezervă părți din zona economică exclusivă a Ciprului (ZEE) pentru noi activități de explorare de către nava de cercetări seismice Barbaros.
Ankara și-a rezervat astfel o zonă ce cuprinde blocurile 2, 9 și 13 din ZEE a Ciprului, despre care susține că aparține ciprioților turci din nordul insulei ocupate.
Ciprul a acordat deja licențe pentru blocurile 2 și 9 companiei energetice sud-coreene Kogas, precum și companiei Eni din Italia, în timp ce compania Total din Franța a primit recent drepturi asupra altor părți din aceleași blocuri. Mai mult, autoritățile de la Paris și-au manifestat disponibilitatea de a trimite fregate în regiune pentru a-și proteja interesele. Până în prezent, nu a fost acordată nicio licență pentru blocul 13.
Ciprul a reacționat la decizia autorităților de la Ankara, emițând un alt navtex prin care solicită navei Barbaros să se abțină de la activități ilegale în apele sale teritoriale. Între timp, avioane de vânătoare turce de tip F-16 au efectuat miercuri două survoluri peste insulele Agathonisi, respectiv Farmakonisi din marea Egee.