România. Marcel Boloș a declarat că Ministerul de Finanțe va introduce o nouă metodă de calcul pentru impozitarea proprietăților, ceea ce înseamnă că nu se va mai ține cont de standardele notarilor.
După implementarea e-TVA și e-Factura, România va continua procesul de digitalizare cu RO e-Proprietatea, care va afecta toți deținătorii de case, apartamente, terenuri și autoturisme.
Marcel Boloș anunță introducerea e-proprietatea în viitorul apropiat
Potrivit ministrului, în prezent se poartă discuții cu mediul de afaceri, iar în pregătire este declarația unică inteligentă pentru PFA, precum și modulele antifraudă pentru organizarea inspecțiilor fiscale și a activităților antifraudă.
„e-Proprietatea este angajament în PNRR. Valoarea proprietăților se va stabili în funcție de valorile de piață. Nu se vor folosi standardele notarilor”, a mai explicat Marcel Boloș.
Noul sistem de impozitare va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2026. În aceste circumstanțe, toți cetățenii români vor trebui să se conformeze și să plătească impozite pe baza evaluărilor efectuate de stat, care va stabili, de asemenea, prețul de vânzare al locuințelor.
De unde se vor colecta datele despre valorile de piață
Referitor la valorile de piață, Marcel Boloș a evidențiat că Ministerul va aduna baza de date de la cadastru, notari și autoritățile locale.
„Pe baza acestor informații, la nivelul fiecărei localități, prin sistemul informatic vor fi furnizate valorile de piață ale proprietăților. Este o transformare de profunzime pentru impozitarea proprietăților”, a spus ministrul.
Inițial, s-a estimat că începând din 2025, impozitul pentru clădiri rezidențiale va fi calculat aplicând o cotă de 0,1% din valoarea clădirii, indiferent dacă proprietarul este o persoană fizică sau juridică.
În București, un apartament cu două camere și o suprafață de 50 de metri pătrați într-un bloc nou are o valoare medie de 150.000 de euro.
Dacă se va impune o cotă minimă de 0,1%, impozitul anual va ajunge la 150 de euro, adică 750 de lei, aproape de trei ori mai mult decât impozitul curent, conform bugetul.ro.