Joi, Pamentul European a aprobat noi reguli pentru închirierea pe termen scurt prin intermediul platformelor precum Airbnb, Booking, Expedia, TripAdvisor și altele.
Parlamentul European a aprobat noi reguli moi reguli europene pentru închirierea pe termen scurt pe platfomele online precum Airbnb, Booking și altele.
„Chiriile pe termen scurt reprezintă aproximativ 25% din locurile de cazare turistice din UE, iar normele locale divergente duc la fragmentarea pieței interne”, argumentează Parlamentul European, subliniind că „datele de calitate vor duce la o mai bună aplicare și la mai puține înregistrări ilegale”.
Care sunt noile reguli
Noile reguli au ca scop dezvăluirea impactului real al serviciilor de închiriere pe termen scurt și permiterea autorităților locale să elaboreze politici adecvate în acest sens. Joi, Parlamentul a adoptat cerințe armonizate referitoare la colectarea și partajarea datelor privind serviciile de închiriere pe termen scurt (STR), cu 493 de voturi pentru, 14 împotrivă și 33 de abțineri.
Scopul acestui regulament este să promoveze o economie de platformă transparentă și responsabilă în UE, protejând totodată consumatorii de oferte frauduloase de închiriere pe termen scurt.
Înregistrare simplificată
Platformele online care facilitează servicii de închiriere pe termen scurt trebuie să îndeplinească obligațiile referitoare la procedurile de înregistrare și la partajarea datelor pentru proprietățile listate în zonele unde există un proces de înregistrare. O procedură simplificată de înregistrare online va permite autorităților relevante să identifice gazda și unitatea lor și să verifice informațiile.
Închirierea online, mai sigură
Platformele online vor fi obligate să se asigure că informațiile furnizate de gazde sunt fiabile și complete, iar numărul de înregistrare să fie vizibil și clar afișat pe listă. De asemenea, acestea vor trebui să întreprindă eforturi rezonabile pentru a verifica aleatoriu informațiile furnizate. Autoritățile competente pot suspenda numerele de înregistrare, pot solicita platformelor să elimine listările ilegale sau să impună penalități platformelor sau gazdelor care nu respectă regulile.
Noi reguli pentru închirierea pe termen scurt
Statele membre ale Uniunii Europene vor institui lunar un singur punct de intrare digital pentru a primi date de la platformele online referitoare la activitatea gazdelor. Aceste date includ informații precum numărul de nopți în care unitatea a fost închiriată, numărul de oaspeți, adresa specifică, numărul de înregistrare și adresa URL a listării. Colectarea acestor date va permite autorităților să monitorizeze conformitatea cu procedurile de înregistrare a gazdelor și va facilita implementarea de politici adecvate în sectorul închirierii de cazare pe termen scurt.
Raportorul Kim Van Sparrentak (Verzi/ALE, NL) a declarat: „Orașele se confruntă cu o creștere a numărului de închirieri ilegale de vacanță pe termen scurt. Acest lucru face ca orașele din Europa să fie mai greu de locuit și mai puțin accesibile. Această lege impune platformelor să-și partajeze datele cu autorităților locale, permițându-le să aplice mai bine regulile pentru închirieri de vacanță, astfel încât locuințele să rămână accesibile rezidenților.''
Când intră in vigoare noile reguli
Odată ce Consiliul adoptă textul, acesta va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după care regulamentul va deveni aplicabil în termen de 24 de luni.
Volumul serviciilor de închiriere de cazare pe termen scurt a crescut semnificativ odată cu extinderea platformelor online precum Airbnb, Booking, Expedia și TripAdvisor. Aproximativ un sfert din totalul cazărilor turistice din UE sunt reprezentate de acest tip de cazare. În timp ce astfel de închirieri aduc beneficii pentru gazde, turiști și multe regiuni, unii cercetători susțin că lipsa unor reguli adecvate contribuie la probleme precum creșterea prețurilor locuințelor, deplasarea rezidenților permanenți, turismul excesiv și concurența neloială.
Există variații semnificative în sistemele de înregistrare pentru închirieri pe termen scurt, atât între statele membre UE, cât și în interiorul acestora. Potrivit Comisiei Europene, în 2022, 23 de state membre aveau un anumit tip de procedură la nivel național, regional și/sau local, în timp ce altele iau în considerare introducerea uneia.