Dijon Kizzee, un bărbat de culoare în vârstă de 29 de ani, a fost împușcat mortal, luni, în Los Angeles, de polițiștii departamentului șerifului din acest comitat.
Poliţiştii departamentului şerifului din comitatul Los Angeles l-au împuşcat mortal luni după-amiază pe Dijon Kizzee, un bărbat de culoare în vârstă de 29 de ani, într-un incident din sudul metropolei, declanşând proteste la faţa locului, relatează marţi CNN.
Departamentul şerifului susţine că în jurul orei locale 15.15 doi poliţişti au încercat să-l oprească pe Kizzee, care se deplasa ilegal cu o bicicletă, dar atunci când l-au abordat acesta a sărit de pe bicicletă şi a fugit.
Lt. Brandon Dean, din cadrul departamentului şerifului din Los Angeles, a declarat presei că poliţiştii l-au ajuns în cele din urmă pe bărbat, iar când s-au apropiat de el acesta l-ar fi lovit pe unul în faţă şi a aruncat o parte din hainele pe care le purta.
În acel moment poliţiştii „au observat că în interiorul unui articol vestimentar pe care îl aruncase era o armă de mână semiautomată” şi amândoi au deschis focul, împuşcându-l pe tânărul afro-american de mai multe ori, a mai spus Dean. Anchetatorii au recuperat de la locul incidentului o armă de mână.
Decesul bărbatului a fost pronunţat la faţa locului, iar o autopsie este programată să aibă loc în cursul zilei de marţi. Niciunul dintre cei doi poliţişti nu a fost rănit.
Activistul Najee Ali, care reprezintă familia alături de avocatul Ben Crump, neagă însă că Kizzee era o ameninţare la momentul schimbului de focuri. „Să fii în posesia unei arme şi să o foloseşti, să o ai în mână, sunt două lucruri diferite”, a spus Ali, precizând că "el nu a îndreptat arma" spre poliţişti.
Familia a cerut departamentului şerifului să dea publicităţii numele poliţiştilor implicaţi şi ca ei să fie „arestaţi şi puşi sub acuzare”.
Moartea lui Kizzee intervine în contextul unor proteste publice după împuşcarea pe 23 august a lui Jacob Blake în Kenosha, Wisconsin, şi moartea, în luna mai, a lui George Floyd în Minneapolis, care a fost sufocat de un poliţist alb care i-a ţinut genunchiul pe gât.
Lt. Dean a precizat că poliţiştii urmează să fie audiaţi şi că nu purtau camere de luat vederi asupra lor. Anchetatorii cercetează zona pentru a descoperi eventuale camere de luat vederi şi le-au cerut celor care au făcut înregistrări cu telefoanele să vină la poliţie. Biroul Inspectorului general şi procurorul districtual participă la investigaţie.
După ce Dijon Kizzee a fost împuşcat mortal, grupul de activişti Black Lives Matter L.A. a postat pe Twitter un apel la adunarea în zonă. Luni seară se adunaseră la faţa locului în jur de 100 de demonstranţi, potrivit unui post afiliat CNN, cerând să se facă dreptate.
„De câte ori trebuie să ne adunăm aici, să plângem pierderea fraţilor şi surorilor noastre?”, a declarat un protestatar pentru KCBS/KCAL, potrivit Agerpres.