Noi proteste în Egipt, contra conducerii militare a țării

Zeci de mii de protestatari au ieșit, astăzi, în Piața Tahrir din Cairo, pentru a demosntra contra conducerii militare a țării.

Suporteri ai diferitelor grupări politice, inclusiv islamiști, liberali și de stânga, au intrat în piață, locul preferat pentru manifestații. Mulți erau furioși din cauza descalificării unor candidați la alegerile prezidențiale. Primele alegeri de după alungarea lui Hosni Mubarak de la putere vor avea loc luna viitoare.

Când a preluat puterea, armata a primis că va rămâne la conducerea țării doar până la anunțarea rezultatelor alegerilor, în iunie. Criticii acuză însă militarii că nu doresc să facă reforme și că încearcă să rămână la putere, prin intermediul unui lider pe care s-l controleze.

Protestatarii au scandat sloganuri precum. ”În Siria, oamenii sunt sub asediul lui Bashar, iar aici suntem sub asediul conducătorilor militari”. Grupurile islamiste au decis să susțină manifestația, din cauza faptului că doi dintre candidații lor au fost respinși de comisia electorală când au vrut să se înscrie în cursa prezidențială.

Khairat al-Shater a fost candidatul partidului Frăției Musulmane, Partidul pentru Libertate și Dreptate, dar a fost descalificat din cauza unei condamnări din timpul regimului Mubarak. Pastorul ultraconservator salafist Hazem Abu Ismail  a fost descalificat, din cauza faptului că mama sa ar deține pașaport american.

Suporterii acestor doi ”candidați” acuză generalii de la putere că au ”furat” revoluția.