Judecătorii europeni ne-au explicat că cei șase morți și cei peste 700 de răniți din iunie 1990 încă ne bântuie. Nimic nu s-a făcut pentru ei în 24 de ani. Mai mult, i-am înjosit cu NUP- uri penibile date după ani de pseudo-anchete.

Velicu Valentin Mocanu a murit pe 14 iunie 1990 lovit în cap de un glonţ, lângă sediul Ministerului de Interne. Avea vina că nu suporta noua formă de comunism afișată de gașca de profitori strâns unită în jurul lui Ion Iliescu. După opt ani de expertize inutile, Parchetul General a găsit de cuviință să decidă neînceperea urmăririi penale.

După 16 ani, judecătorii europeni spun clar: reluați ancheta și plătiți soției lui Valentin Mocanu 30.000 de euro pentru că v-ați bătut joc de viața bărbatului ei. Dincolo de prețul unei vieți rămâne sentimentul chinuitor că, o serie de funcționari obligați de fișa postului nu și-au făcut treaba zeci de ani.

Procurorilor fostului regim li se părea supranatural gestul de a chema la audieri pe oameni ai muncii de la IMGB, atât de respectați în epocă și pe atât de temuții mineri din Petroșani conduși de vedeta de televiziune de astăzi, Miron Cosma. Argumentul suprem era unul imbecil: ”ce căutau în stradă?”.

CEDO ne-a dat ieri o lecție de drept: crimele împotriva umanității nu se prescriu și că ele au fost comise de oficiali ai statului român.

Marin Stoica are astăzi 65 de ani. Pe 13 iunie 1990 a fost luat de pe stradă în timp ce se ducea spre serviciu, dus în sediul TVR și bătut până a intrat în comă. S-a trezit a doua zi într-un spital de unde a fost sfătuit să dispară, altfel riscând să fie arestat. A fugit din spital și s-a încuiat în propria casa de unde nu a mai ieșit trei luni. A depus plâgere abia după zece ani, neîncrezător în sistemul de justiție din propria țară.

Ieri, judecătorii europeni i-au dat dreptate lui Marin Stoica: aduceți-i pe cei care strigau pe în iunie 1990 ”Moarte intelectualilor!" ori "Noi muncim, nu gândim!” și care aveau ca argument suprem bâta, în fața judecătorilor.

P.S. Patru ani mai târziu mă regăseam ca recrut într-o unitate militară departe de casă, în celălalt capăt de țară, prin Giurgiu. Știind regulamentul, am cerut, în scris, două săptămâni de studiu în vederea pregătirii examenului pentru facultate. N-am să uit niciodată rânjetul de sub mustața maiorului Micșa, îmbrăcat civil, de vară, cu un soi de bichon spălăcit în brațe și crăcănat în mijlocul careului : Ce bă soldat, vrei să te faci intelectual?