Vaccinarea împotriva bolii COVID-19 nu reprezintă un pericol pentru femeile însărcinate. Noi date furnizate de Statele Unite ale Americii (SUA) indică faptul că, după astfel de imunizări, nu a existat nicio naștere prematură.
Sarcina este o perioadă deosebit de sensibilă pentru femei și cupluri. Multe femei au îngrijorări cu privire la imunizarea împotriva coronavirusului și își pun întrebări în legătură cu siguranța pe care o prezintă serul imunizator pentru ele și pentru copii, în timpul sarcinii. Un nou studiu efectuat pe mii de femei indică faptul că vaccinarea în timpul sarcinii nu este asociată cu un risc crescut de nașteri premature sau de nou-născuți cu greutate mică la naștere.
82% dintre femeile însărcinate s-au vaccinat de două ori
Pentru studiul care a fost publicat în Morbidity and Mortality Weekly Report, oamenii de știință americani au evaluat retrospectiv datele a aproximativ 46.000 de femei care au fost însărcinate și au născut. Aproximativ 10.000 dintre ele au fost vaccinate împotriva coronavirusului în timpul sarcinii, în perioada 15 decembrie 2020 și 22 iulie 2021.
Aproape toate au fost imunizate cu vaccin dezvoltat pe bază de ARNm, de la Biontech/Pfizer sau Moderna, doar 424 de femei au fost vaccinate cu ser de la Johnson & Johnson. Aproximativ 82% au fost vaccinate de două ori în timpul sarcinii. Majoritatea femeilor însărcinate s-au vaccinat în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină.
Vaccinarea nu a influențat nașterea prematură
Cercetătorii raportează că aproximativ 6,6% din aproximativ 46.000 de femei au născut un copil prematur. În rândul celor vaccinate, proporția a fost de 4,9%, mai mică decât cea a femeilor nevaccinate, de 7%.
Un copil este considerat a fi născut prematur dacă se naște înainte de a 37-a săptămână de sarcină. Nu a existat nicio diferență în ceea ce privește proporția de copii care s-au născut cu o greutate prea mică pentru vârsta lor. Aceasta a fost de 8,2% în ambele grupuri.
Investigația este un așa-numit studiu observațional; astfel de analize nu dovedesc relații de cauzalitate. În plus, au fost analizate doar câteva sarcini în care femeile au primit un vaccin în primul trimestru de sarcină, după cum scriu chiar cercetătorii în articol. De asemenea, nu au fost luați în considerare factori precum infecțiile anterioare cu coronavirus sau nașterile premature din istoricul femeilor.
Cu toate acestea, analiza actuală susține rezultatele altor studii care arată siguranța vaccinurilor COVID-19 pentru femeile însărcinate, arată cercetătorii citați de ziarul nemțesc Der Spiegel. Experții au căzut de acord că beneficiile vaccinării pentru femeile însărcinate depășesc riscurile.
Infectarea cu SARS-COV-2 crește riscul complicațiilor
Comisia Permanentă Germană pentru Vaccinare (Stiko) face campanie încă din luna septembrie a anului trecut pentru a vaccina toate viitoarele mame din al doilea trimestru de sarcină împotriva coronavirusului cu medicamentul de la Biontech / Pfizer.
Datele sugerează că până și o infecție ușoară cu coronavirus crește riscul de complicații în timpul sarcinii, cum ar fi nașterea prematură sau preeclampsia, mai bine cunoscută de mulți sub denumirea de intoxicație gravidică. Pe baza acestor date , societățile germane de specialitate se pronunțaseră deja în luna mai în favoarea vaccinării femeilor însărcinate împotriva COVID-19, după o consultație, dacă acest lucru corespunde dorinței lor.
Cu toate acestea, experții apreciază că riscul absolut al unei evoluții grave a COVID-19 la femeile însărcinate este scăzut, deși este mai mare decât la alte femei de aceeași vârstă.