DNEVNIK (Bugaria). De la 1 iulie se introduce un nou regim de intrare în Bulgaria. Acest lucru se impune datorită certificatului european comun de vaccinare, care se aplică de la 1 iulie.
Ministrul interimar al sănătății de la Sofia, Stoicio Kaţarov, testează sistemul de verificare electronică a certificatului la punctul de frontieră Kalotina și a explicat detaliat în faţa jurnaliştilor cum se va intra în Bulgaria.
"Țările UE vor fi împărțite în mai multe zone - roșie, portocalie și verde. Oamenii care se află în zona verde intră în cel mai ușor regim, din zona portocalie într-un regim ușor mai strict, unora dintre aceștia li se vor efectua teste suplimentare, vor fi selectaţi aleatoriu pentru asta. Iar celor care vin din zona roșie nu le va fi permis accesul în Bulgaria", a spus ministrul sănătăţii.
Decizia privitoare la zona în care se află ţările va fi luată pe baza numărului de îmbolnăviri și a procentului de teste pozitive. Lista țărilor va fi actualizată o dată pe săptămână.
Potrivit spuselor lui Kaţarov, nu se va ajunge la haos la frontieră, la intrarea în Bulgaria. În acest scop, 167 de inspectori sanitari vor fi detașați la punctele de trecere a frontierei, pentru a prelua fluxul verificărilor. Astfel nu se va ajunge la formarea de cozi.
Criterii pentru determinarea zonei
Ministrul bulgar al sănătății a emis un ordin în care sunt definite criteriile potrivit cărora o țară intră într-o anumită zonă. Zona verde include toate țările în care morbiditatea de 14 zile este mai mică de 75 de persoane la 100.000 de locuitori și pozitivitatea săptămânală a testelor de laborator efectuate este mai mare sau egală cu 4%. Dacă la momentul evaluării, morbiditatea de 14 zile este cuprinsă între 75 și 200 la 100.000 de persoane, iar pozitivitatea săptămânală a testelor de laborator efectuate este mai mică de 4%, țara se încadrează și în zona verde.
În zona portocalie intră ţările care au între 75 și 200 la 100.000 de persoane pentru o perioadă de 14 zile, iar pozitivitatea săptămânală a testelor de laborator efectuate este mai mare sau egală cu 4%. Această zonă va include țări care au între 200 și 500 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Dacă la momentul evaluării, morbiditatea de 14 zile este mai mare sau egală cu 500 la 100.000 de persoane sau nu există suficiente informații despre țară, atunci aceasta va intra în zona roșie. Dacă una dintre variantele coronavirusului „ce trezeşte îngrijorare” se răspândește în țara în cauză, având în vedere volumul de secvențiere și nivelul de transmitere, aceasta va fi de asemenea inclusă și în această zonă.
Cum se intră în țările din diferite zone
Toate persoanele sosite din zona verde vor fi admise prin prezentarea unui certificat digital UE valid pentru vaccinare, pentru trecerea prin boală sau testare, ori un document similar care conține aceleași date ca și certificatul digital. Dacă nu prezintă niciunul dintre aceste documente, cei care intră în țară vor fi plasați într-o carantină de 10 zile. Cei care sosesc din zona portocalie vor intra în Bulgaria în același mod, la fel ca cei din zona verde. Aici există însă o clarificare - cel puțin 5% dintre cei care intră din țări din zone portocalii vor fi supuşi unei testări rapide antigen. Cei care sosesc din țări din zona roșie nu vor fi primiţi pe teritoriul Bulgariei. Se admit și excepții, pe care le puteți vedea pe site-ul ministerului. (Rador)