Era listarii la Bursa a cluburilor engleze de fotbal apune.
Tot mai multi miliardari din afara Marii Britanii cumpara mari cluburi de fotbal din Premier League, impunand totodata un nou trend. Conform agentiei Reuters, moda listarii transparente la Bursa a echipelor de fotbal va trebui sa reziste unui val puternic al proprietarilor care prefera confidentialitatea tranzactiilor.
Scaderea profiturilor, salariile uriase platite fotbalistilor si limitarea sumelor din drepturile de televizare i-au determinat pe patronii cluburilor din Premier League sa reorganizeze sistemul. Daca, la jumatatea anilor ‘90, nu mai putin de 10 dintre cele 20 de formatii din prima liga engleza erau tranzactionate pe Bursa, acum doar trei echipe mai sunt in aceasta situatie: Birmingham City, Arsenal si Tottenham.
Transparenta, marele obstacol
Prezenta pe Bursa a parut initial varianta ideala pentru a atrage fonduri, dar s-a dovedit un fiasco, fiind abandonata din cauza lipsei de profitabilitate pentru patroni, a nerentabilitatii pentru echipa si a costurilor tot mai ridicate pentru fani, nevoiti sa plateasca bilete si abonamente tot mai scumpe.
Asa se explica faptul ca, in momentul delistarii, o actiune a celor de la Aston Villa costa 11 lire sterline, adica jumatate din suma initiala, iar valoarea de piata a clubului Newcastle United scazuse cu 30 la suta.
Asta pentru ca in campionatul englez se platesc cele mai mari salarii din Europa, sezonul trecut suma totala ce a revenit fotbalistilor fiind de peste 2,1 miliarde de euro, in conditiile in care veniturile totale ale cluburilor din prima liga au fost de 2,05 miliarde de euro.
Solutia salvatoare pentru a scapa de faliment a fost cumpararea de catre miliardari straini sau de societati de investitii. Manchester United a intrat pe mana familiei americane Glazer, Chelsea a fost cumparata de miliardarul rus Roman Abramovici, iar Liverpool a revenit tot unor americani - George Gillett si Tom Hicks - experimentati in managementul sportiv de peste Ocean.
Ultimele cumparaturi in Premier League, Manchester City si Newcastle, au fost facute de Thaksin Shinawatra, premierul Thailandei si, respectiv, retailerul britanic Mike Ashley.
Profitul este cuvantul de ordine al noilor patroni, asta primand chiar si in fata rezultatelor sportive. In plus, investitorii sunt atrasi de notorietatea pe care le-o ofera faptul ca s-au implicat la un club renumit. Transparenta financiara impusa de listarea la Bursa nu este insa deloc pe placul oamenilor de afaceri, cunoscandu-se faptul ca in fotbal se invart foarte multi bani „negri”.