Ca în fiecare an, la începutul lunii octombrie, secretul care înconjoară Premiul Nobel pentru Literatură învăluie un halo de mister și de așteptare cu privire la cine va fi cea mai remarcabilă personalitate din literatură pentru Academia Suedeză. Un mister care va fi în sfârșit dezvăluit joia viitoare și în care răsună doi candidați argentinieni, iar figura lui Salman Rushdie ia amploare după ce a fost înjunghiat în timp ce susținea o conferință în statul New York.
Dacă anul trecut câștigătorul a fost un tanzanian, la această ediție ar putea fi rândul unui european; dacă înainte a fost un bărbat, acum ar putea fi o femeie, iar dacă ultimele premii au fost acordate mai ales autorilor de limbă engleză, atunci ar putea fi timpul pentru un scriitor în spaniolă, mandarină sau franceză. Și așa se succed previziunile care bântuie în zilele premergătoare anunțării Premiului Nobel pentru Literatură, cea mai importantă distincție în domeniul literaturii, care în fiecare an - în ciuda pariurilor - surprinde cu alegerile sale neașteptate.
Cum ar fi cea din 2021, unde nu numai că numele câștigătorului nu era pe lista de pariuri, dar nici laureatul însuși nu a crezut în recunoașterea sa. „Am crezut că este o glumă", a declarat Abdulrazak Gurnah, laureat al premiului Nobel de anul trecut. Sau când în 2016 a fost acordat cântărețului Bob Dylan.
„După ce s-a întâmplat anul trecut, mi se pare că poate şi mai greu de ghicit”, admite Lina Kalmteg, responsabila secţiunii de literatură la radioul naţional suedez, amintindu-şi de „surpriza totală” pe care a stârnit-o în studio anunţul premiului acordat lui Gurnah.
Cei mai mediatizați candidați. Cărtărescu, eternul laureat
De-a lungul anilor, există nume care se repetă și se încadrează sub eticheta de „eternii laureați ai premiului Nobel”, precum japonezul Haruki Murakami, românul Mircea Cărtărescu, francezul Michel Houllebecq, canadianca Margaret Atwood, franțuzoaica Annie Ernaux, cehul Milan Kundera sau spaniolul Javier Marías, recent decedat.
Într-o conferință de presă susținută cu ocazia primirii Premiului Formentor pentru Literatură în 2021, Aira s-a arătat sceptic în legătură cu posibilitatea de a primi Premiul Nobel pentru Literatură și a subliniat că „aceste premii trebuie justificate, iar justificarea nu este literară. Un premiu nu a fost niciodată acordat pentru cât de bune sunt cărțile, ci pentru apărarea a ceea ce este".
Apariția lui Rushdie ca și candidat la Premiul Nobel pentru Literatură
Un alt scriitor care sună mereu ca un posibil candidat la Premiul Nobel pentru Literatură este Salman Rushdie, dar anul acesta, după atacul suferit la New York, când a fost înjunghiat în mijlocul unei conferințe, numele său se află în fruntea clasamentului, cel puțin al casei de pariuri Unibet.
În luna august a acestui an, când a avut loc atentatul, filosoful Bernard-Henri Lévy a lansat o campanie pentru ca autorul „Versetelor satanice” să primească următorul Premiu Nobel pentru Literatură: „Nu-mi pot imagina un scriitor din ziua de azi care ar presupune că îl merită mai mult decât el.”
Rushdie este un punct de referință pentru libertatea de exprimare, pentru că a experimentat cenzura și persecuția la prima mână, încă de când ayatollahul Khomeini a emis o fatwa (n.r. lege islamică) în 1989, cerând uciderea romancierului și promițând că îl va recompensa pe ucigașul său cu 3 milioane de dolari.
Recentul atac asupra sa, care l-a lăsat în „stare critică", a tras un semnal de alarmă cu privire la intersecția dintre realitate și ficțiune, motiv pentru care a fost lansată o campanie pentru ca el să primească premiul suedez, ca o modalitate de a transmite un mesaj global și pentru libertatea de exprimare și de creație. În acest fel, Comisia pentru Litere a Academiei Suedeze va încorpora o întorsătură politică și circumstanțială, ca un ecou al atacului împotriva libertății de gândire.
Clasamentul candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură
După Rushdie, în ordinea aparițiilor de până acum, Unibet îl plasează pe locul al doilea pe francezul Michel Houellebecq, urmat de kenyanul Ngũgĩ wa Thiong'o, americanul Stephen King, franțuzoaica Annie Ernaux, americanca Gabrielle Lutz, Francezul Pierre Michon, poeta canadiană Anne Carson, chinezoaica Can Xue, japonezul Haruki Murakami, americanul Robert Coover, franceza Hélène Cixous, norvegianul Jon Fosse, rusoaica Liudmila Ulitskaya, canadianca Margaret Atwood, Maryse Condé și scriitoarea Jamaica Kincaid, născută în Antigua și stabilită în SUA, transmite ElPeriodico.com.
Acordarea premiilor Nobel, în anul anterior, a adus o mare bucurie în rândul experților din fiecare dintre disciplinele evidențiate, dar a generat și o oarecare consternare în comunitatea științifică. De exemplu, și în acest an au existat numeroase critici cu privire la lipsa femeilor din rândul câștigătorilor. În medicină, de exemplu, din cele 224 de persoane premiate de-a lungul istoriei acestor premii, doar 12 au fost femei. În domeniul fizicii, dintre cei 218 laureați ai premiilor, există doar patru femei cercetător. Iar în chimie, din cei 185 de profesioniști remarcabili, există doar șapte femei de știință.