Un protest inedit a fost la Ploieşti unde asistaţii social au protestat deoarece noul primar i-ar fi cooptat în programul de curăţenie generală început în oraş după alegeri.
Protestul asistaţilor social din Ploieşti s-a declanşat după ce noul primar i-ar fi chemat la curăţenie.
Asistaţilor social care refuză implicarea în acţiunile de curăţenie din Ploieşti li „se restrictionează” sprijinul financiar
Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a purtat, marți, 3 noiembrie, discuții cu o parte dintre persoanele care beneficiază de venitul minim garantat, în vederea responsabilizării acestora pentru prestarea de muncă în folosul comunității locale
Andrei Volosevici le-a transmis nemulţumiţilor că dacă vor refuza să muncească le vor fi sistate plăţile, conform legii. Noul primar a decis să îi scoată la muncă, alături de angajaţii de la salubritate şi de cei de la spaţii verzi, pentru asigurarea curăţeniei generale în oraş.
Asistaţii social au aflat la sfârşitul săptămânii trecute că au fost chemaţi la muncă, în cadrul unei ample acţiuni de curăţenie demarate de municipalitate după alegerea unui nou primar.
Programul Curăţenie generală a fost demarat în condiţiile în care de mai mulţi ani municipiul Ploieşti se confruntă cu o gravă problemă în ceea ce priveşte curăţenia. Unii dintre asistaţii social au declarat că au probleme de sănătate şi că nu li se pare normal să fie scoşi la curăţenia spaţiilor publice din oraş, se arată în comunicatul publicat pe site-ul primarph.ro.