Înmormântare ca pe timpul războiului la Iaşi. 40 de cadavre, într-o groapă comună

Înmormântare ca pe timpul războiului la Iaşi. 40 de cadavre, într-o groapă comună

40 de cadavre abandonate la IML Iaşi de către familii au fost înmormantate într-o groapă comună din cimitirul comunei Miroslava. Printre acestea s-au aflat 8 copii dar şi persoane necunoscute.

Slujba de înmormântare a fost ţinută la biserică "Sf. Nectarie" din Iaşi în prezenţa a peste 2000 de ieşeni. Un sobor de 12 preoţi condus de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a rugat pentru liniştea sufletelor celor abandonaţi mai mult de o oră. Cele 40 de sicrie au fost aşezate în curtea bisericii, care s-a umplut ulterior până la refuz de cei care au vrut să asiste la slujbă. Întreaga zonă din jurul bisericii a fost aproape blocată de ieşenii care nu au mai încăput în curte, mulţi dintre ei urcând şi pe pasarela dinspre Alexandru de unde au avut o vizibilitate mai bună. Toate cele 40 de sicrie au fost acoperite cu cruci prosoape şi coroane iar oamenii prezenţi la slujbă au primit mii de prosoape, lumânări şi sticle cu apă.      "Cuvintele sunt neputicioase în a exprima ce se întâmplă văzând aceste sicrie acoperite cu cruci şi ştiind că în interiorul lor se află trupuri omeneşti. Ne arată unde suntem ca oameni, ca societate, că lumea este răvăşită, trăieşte în confuzie. Sunt oameni care nu au pe nimeni să îi îngroape iar acesta este un mare semn de întrebare. S-a încercat mult găsirea familiilor, au fost căutate luni la rând, unele au fost găsite, dar degeaba. Astăzi au parte de îngropăciune creştinească iar sufletele lor se bucură acum că şi pentru ei este spusă rugăciunea de aşezare în mormânt. Imaginea această trebuie ţinută minte pentru totdeauna", a predicat IPS Teofan. S-au călcat în picioare pentru pachete cu mâncare   Slujba s-a terminat în pur stil românesc. Oamenii s-au călcat în picioare pentru a primi pachetele cu mâncare, fiind necesară intervenţia jandarmilor pentru a face ordiine. Au fost împărţite peste 3.000 de pachete cu conserve, covrigi şi lumânări şi tot atâtea pahare cu vin pentru pomenirea morţilor.     Înmormântarea a avut loc în cimitirul din comuna Miroslava, fiind nevoie de 12 maşini mortuare pentru transportul acestora. Cele 40 de cadavre au fost înmormântate într-o groapă comună, lungă de 40 de metri acoperită ulterior cu ajutorul unul excavator. "Am primit ajutor din toate părţile pentru acest gest creştinesc. Primăria din Miroslava ne-a pus la dispoziţie spaţiul corespunzător, Mitropolitul ne-a ajutat cu plata unor sicrie, au venit foarte mulţi voluntari ca să ne ajute cu organizarea. Am făcut acest gest pentru că am aflat că de aceste cadavre şi am vrut să comemorez în alt mod decât cel obişnuit moartea tatălui meu de acum 16 ani", a spus Viorel Blejut, patronul Iasisting, cel care a avut iniţiativa şi a suportat costurile înmormântării. Multe dintre cele 40 de cadavre înmormântate la Iaşi au fost abandonate la IML încă din 2009. Printre acestea sunt 8 copii şi 8 persoane neidentificate. Deşi autorităţile au făcut tot posibilul pentru a găsi familiile şi a le convinge să îi îngroape creştineşte, acestea au refuzat constant dând vina pe lipsa banilor.

Ne puteți urmări și pe Google News