Cornel Nistorescu neagă acuzațiile aduse de Revista 22 Aurel Pop, Președintele Academiei Române și alții, ar fi apărut „pe lista colaboratorilor Direcției Securității Statului”.

Jurnalistul consideră tot acest scandal absurd pentru că Pop este nevinovat, dar explică și prezența lui pe respectiva lista. „De prin 1990 și pînă astăzi povestea Securității revine  cu o anume ritmicitate. Fie că lipsesc subiectele, fie că unul, extrem de  incomod pentru vîrfurile puterii, trebuie îngropat. Acum trebuie minimalizate protocoalele.

Parcă și-ar aduce aminte cineva de o scamă lipită pe creier, parcă s-ar cauta un subiect bun de îngropat un altul. Și cam aceiași oameni apasă pe pedală. Și toți cei strecurați prin partide, redacții și ONG-uri cîntă în cor.

În primii ani, chiar am încercat să scriu și eu diverse  articole care să lămurească perioada poliției politice și a statului totalitar. Am încercat să clarific ceea ce n-a vrut nimeni să clarifice. Un adevărat decont al prestației (nu în toate cazurile abuzuri sau crime) fostei Securități n-a fost decît un proiect de oameni naivi. În fapt, nimeni nu a fost interesat de o cercetare serioasă. Abordarea  aceasta de-a valma și cu furca a permis condamnarea totală a serviciilor secrete comuniste. Ceea ce este în parte corect, în parte o exagerare interesată. Foștii ofițerii s-au temut cel mai mult de ridicarea vălului de pe fosta Securitate.

Unii, pe bună dreptate, aveau ce  ascunde și de ce se teme. Alții, numai din cauza ștampilei care i-ar fi încurcat în noua lor identitate de politicieni, de oameni de afaceri, de ziariști sau militanți pentru democrație. Nici adversarii fostei securități n-au fost interesați de un decont complet. Și europenii, și americanii au colaborat bine mersi cînd au avut nevoie. Și informațional, și în materie de afaceri, și pentru strategii comune. Combaterea fostei securități a fost mai degrabă o operațiune de propagandă, folosită în funcție de calendarul politic și de adversar. Cînd trebuia  anihilat un incomod, pac, era legat de Securitate sau chiar făcut securist. Prin 1990, în Expres am publicat prima dată știrea despre perioada lucrată de Virgil Măgureanu la Securitate, sub numele de Astalos. Cîteva luni mai tîrziu, s-a scăpat și mi-a zis că și eu pot fi făcut. Cum? Cu o hîrtie! Nu am semnat niciodată nimic, i-am zis eu.

Și el mi-a șuierat că nu-i imposibil, o hîrtie se poate face ușor. L-am privit lung, mai lung decît credea el că îmi pot permite, și i-am zis că nu se poate, sigur nu, pentru că n-am semnat nici o delațiune, nici un angajament, și dacă o asemenea hîrtie va apărea, el riscă o tamponare cu mașina. Și o comisie parlamentară va cerceta și va afla ca am spus adevărul. (Pe atunci, în naivitatea mea mai contam pe  eficiența și puterea unei comisii parlamentare).

CNSAS-ul n-a fost decît o formă de a mima cercetarea  arhivelor și inventarierea abuzurilor comise de poliția politică. La începuturi, unii au scos acte din arhive și au făcut curat în ce-i privește pe ei sau pe prietenii lor, alții au alimentat cu documente de tot soiul pentru a compromite pe cineva intrat în colimatorul pornit numai pentru tocarea adversarului. Unii au fost lăsați să supraviețuiască și în formule democratice spre a fi șantajați sau demolați în momentele în care nu executau ordine.

Adevărul este că mulți turnători și ofițeri de securitate și-au meritat soarta de huiduiți și înjurați, chiar de marginalizați. O vreme, au participat la tot soiul de operațiuni murdare, apoi tot ei s-au transformat în delatori sau acuzatori ai celor pe care i-au folosit, crezînd că astfel se spală de păcate.

Rămîn la părerea că acest decont al poliției politice n-a avut loc, pentru că nimeni n-a fost interesat de el. Iar această ambiguitate, această prefacere magică din Securitate în servicii de informații printr-o simplă decizie administrativă (fără o operațiune gestionată după  rigori democratice) ne-a încurcat enorm. Prefacerea „miraculoasă“ a Securității și a rețelelor  de informatori a dus România la situația de acum. Și care „aiureală controlată“ a cîntărit enorm și va atîrna greu în  evoluția țării noastre.

Și acum, la  subiect. În ce privește prezența mea pe lista de nu știu ce, să zicem, colaboratori, agenți, turnători, supraveghetori, acoperiți sau descoperiți, ar trebui să trag o înjurătură. Și totuși, n-o fac, și mă limitez numai la un sictir amical. N-am fost implicat în nici o operațiune care să aibă conotații de poliție politică sau de poliție secretă.

N-am turnat pe nimeni, n-am supravegheat pe nimeni, n-am informat nici un serviciu. Că am fost de acord ca doi colaboratori mediocri de la Viața Studențească, deveniți între timp ofițeri pe nu știu unde, să folosească un articol de-al meu din Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului nu poate fi socotită colaborare, nici supraveghere, nici informare. Sau dacă ar fi socotită, atunci, jumătate cade, pentru că  respectivul articol despre crimele comise la Oarba de Mureș a fost rescris mai mult de două treimi după mintea respectivilor băieți.

Cu ani în urmă, am precizat în Evenimentul zilei că, în cazul în care un arhivist poate duce șefilor săi o hîrtie cu semnătura mea ca angajament sau ca delațiune, se poate lăuda că a obținut eliminarea mea din presă”, scrie Nistorescu în Cotidianul.