Ninsoarea a paralizat transporturile în Europa

Nu doar în România a îngheţat traficul. S-au anulat trenuri, curse aeriene şi s-au închis aeroporturi în mai multe state europene după valul de frig şi ninsori care a cuprins mare parte din continent, relatează Euronews.

Gerul face şi victime. În Polonia, opt oameni au murit din cauza hipotermiei. Reprezentanţii Eurostar au anulat  în această dimineaţă 50 la sută dintre trenurile care circulă între Paris şi Londra şi Bruxelles-Londra. Aeroporturile Gatwick, Durham Tees Valley din Anglia, Edinburgh şi Dundee din Scoţia, Geneva din Elveţia, şi Lyon-Bron, Franţa, au fost închise ieri.  Mii de pasageri blocaţi în aeroporturi Iar pe aeroporturile deschise cursele au întârzieri. Pe cel mai aglomerat aeroport din Europa, Heathrow din Londra, dar şi la Frankfurt, Munchen, Viena sau Praga aeronavele au fost consemnate la sol. 25% dintre zborurile de pe aroportul din Paris Charles de Gaulle şi 10% de pe Orly sunt anulate astăzi, notează BBC. Şi în România, iarna a creat haos în trafic. Mai multe curse aeriene au fost anulate, la fel şi trenuri, iar pe drumuri sunt blocaje. CITEŞTE AICI CE CURSE AERIENE SUNT ANULATE PE AEROPORTUL OTOPENI