“Nimic nu merge în această lume fără Unitate. Omul este chemat la Unitate și la Bucurie, dintru Începuturi ”. România spirirtuală

“Nimic nu merge în această lume fără Unitate. Omul este chemat la Unitate și la Bucurie, dintru Începuturi ”. România spirirtuală

Irina Stroe: Peste câteva zile doar, Iașiul va fi corabie cu ancora trimisă spre trecut, spre a îmbrăca Prezentul în Bucurie, grație divină, cultură, istorie și stare de rugăciune, toate în buchet.

Părinte Mihail, ați purtat darul cântului bizantin peste hotarele țării, Parlamentul European v-a fost gazdă, pentru ca , de atâtea alte dați, cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, să împărtășiți darul de cânt, rugă și dogmă deopotrivă, înaltelor fețe bisericești de rit ortodox și catolic, ce au poposit pe plai românesc. Cu ce gând mergeți acum la Iași și ce va include programul Corului Tronos?

Arhidiacon Mihail Bucă: Ne bucură mult revenirea în acest oraș al sufletului primenit, focusat pe valoare, care a născut multe valori, oraș călăuzit de o mare Sfântă, Sf. Cuvioasa Parascheva, cu atâtea mănăstiri ce străjuiesc orașul de pe coline. Noi, Tronos, iubim Iașiul și oamenii lui, oameni ce simt muzica noastră.

Iașiul are si un Cor consacrat, academic, Byzantion, coordonat cu maiestrie și dăruire de Adrian Sârbu. Salutam pe această cale toate corurile participante.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vrem să aducem în atenția inimilor repertoriul nostru, pus sub semnul Acoperământului Maicii Domnului, să adunăm toate sufletele într-un mănunchi.

Irina Stroe: Un gând coborat în inimă pentru noi, toți. Ca Părinte și ca Psalt, deopotrivă. Pentru cei care ne citesc și pentru cei care vor participa la programul Festivalului.

Arhidiacon Mihail Bucă: Tuturor care ne citesc, vă transmit cu caldură să fiți in unitate și bucurie. Să iubiți Biserica, ce este frumos, toată nuanța pe care Biserica o desfășoară și creează spre a bucura Omul, chemat spre rai. Iar noi vrem sa aducem acest rai în inimi.

Mulțumim celor care au organizat acest Festival și celor care ne ascultă și citesc. Dimpreună cu toată dragostea noastră. Vă rugăm să ne purtați în rugăciune, să pomeniți Corul Tronos, un cor minunat al acestei ere care adună multe suflete. Și pe cel mai mic și neînsemnat dintre psalți, Arhidiacon Mihail Bucă. Mulțumim.

Partea a II-a Interviu: 4 octombrie 2019.