Nimic din media tradiționale nu mai este de actualitate. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 12 ianuarie 2021, 01:51
Prezentările din cadrul conferințelor au arătat clar faptul că media nu mai pot fi considerate independent de alte domenii politice europene, cum sunt reglementarea platformelor, piața unică europeană, telecomunicațiile și protecția consumatorilor. Aceasta înseamnă că obiectivul de a asigura un peisaj mediatic independent și pluralist trebuie luat în considerație în domenii politice altele decât media.
Seria de conferințe a însoțit lucrările grupurilor de lucru ale Consiliului, însărcinate cu politica media la nivelul UE pe perioada președinției germane a UE. De exemplu, grupul Audiovizual a pregătit concluziile Consiliului referitoare la păstrarea unui sistem media liber și pluralist, adoptate de către Consiliu în noiembrie. În concluziile formulate, statele membre agreează faptul că sunt necesare măsuri pe termen mediu și lung pentru a integra sistematic și mai eficient libertatea de informare și media, metodele de lucru ale jurnaliștilor și pluralismul media în legislație.
Chiar dacă UE are competențe de reglementare limitate pentru a salvgarda pluralismul, această problemă trebuie discutată și integrată în politicile sale, respectând competențele statelor membre.
Dacă ați savurat limba de lemn a documentelor UE, vă invidiez, mie mi-e dor de un articol din Scânteia sau de o cuvântare a Tovarășului, în aceiași limbă de lemn, dar mai optimiste.
Așa că fiind ziua când o pomenim pe Rodica Tapalagă nu pot decât să caut pe undeva, în vasta mea filmotecă ”Alo, ați greșit numărul!” o comedie drăguță și fără pretenții, făcută doar pentru a te simți bine, în anul 1958, cu Iurie Darie și Rodica Tapalagă. Frumoasa moldoveancă, născută în Dorohoi, era în toată strălucirea celor 20 de ani pe care îi avea pe atunci. Ce actori am avut, ce regizori, ce filme se făceau. Ce țară am avut… Păcat!
Dar nu este totul pierdut, teoria timpului ne învață că mereu au fost vremuri vitrege urmate de altele de bucurie, ciclicitatea istoriei, care merge mereu doar înainte, pentru că mâine este o altă zi!