Nigeria: 80 de milioane de euro găsiți intr-un apartament

Nigeria: aprope 80 de milioane de euro au fost confiscați în orașul Lago, capitala economică a Nigeriei, în urma unui denunț.

Lagos, Nigeria: Comisariatul de Investigare a Infracțiunilor Economice și Financiare (EFTC) a raportat confiscarea a ceea ce este descrisă ca „o sumă enormă bani în valută străină”

Comisariatul de Investigare a Infracțiunilor Economice și Financiare (EFTC) a comunicat prin intermediul conturilor sale de Facebook că peste 43 de milioane de dolari americani, 23.2 milioane de lire sterline și 23.2 milioane de naira, moneda nigeriană (cca. 70 de milioande de euro) - toate în numerar, au fost confiscate în Lagos, Nigeria, ca urmare a unei sesizări primite de la un informator al acestei autorități.

 

Paznicul clădirii a afirmat că nimeni nu locuiește în acel imobil, dar din când în când sunt persoane care intră si ies din acesta, aceste persoane sosind cu pachete voluminoase la fața locului.

 

„Sumele de bani se aflau în două dulapuri metalice rezistente la foc și în trei dulapuri de lemn ascunse în spatele unor panouri. În momentul în care conținutului dulapurilor a fost inspectat, au fost găsite sumele de bani aranjate după tipul de monedă - dolari, lire sterline și naira, iar unele bancnote de naira (moneda nigeriană) au fost găsite în ambalajele bancare originale sigilate”, a comunicat EFTC printr-o postare pe Facebook.

Acesta este a patra acțiune de acest gen al acestei autorități anti-fraudă din ultima perioadă, care a confiscat în urmă cu câteva săptămâni bunuri provenite din activtăți ilicite în valoare de peste 5 miliarde de naira (aprox. 1,5 miliarde de euro) în Lagos.

În luna februarie a acestui an, EFTC a confiscat suma de 9,8 milioane USD, de la un fost manager al companiei petroliere de stat.

Guvernul președintelui Nigeriei, Muhammadu Buhari are o politică de încurajare a denunțurilor, cei prin al căror denunț se recuperează prejudiciile aduse statului primind o parte din suma recuperată.

Partidul președintelui Buhari, „The All Progressive Congress” (APC) a ajuns la putere în urmă cu 2 ani, promițând să restabilescă legea și ordinea în țara devastată de mișcarea islamistă Boko Haram, de a a reînvigora economia și de a lupta împotriva corupției. Cei mai mulți dintre cei acuzați de fapte de corupție sunt membrii principalei formațiuni de opoziție, Partidul Democrat al poporului (PDP). Aceștia acuză guvernul că a pornit o ”vânătoare de vrăjitoare” împotriva lor.