Edilul Capitalei Nicușor Dan face noi precizări în privința lucrărilor de reabilitare pentru linia tramvaiului 5, una dintre cele mai importante rute care leagă Aeroportul Băneasa de centrul Bucureștiului.
Nicușor Dan a anuțat când va fi reluată circulația tramvaiului 5
Nicușor Dan a declarat că lucrările de reabilitare au ajuns la 45%. Trebuie precizat că este pentru a doua oară în ultimii ani, când linia tramvaiul 5 intră în reparații capitale. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor a fost stabilit la 12 luni, ceea ce înseamnă că tramvaiele STB-ului ar putea rula din nou între Aeroportul Băneasa și Piața Sf. Gheorghe, undeva prin luna februarie a anului viitor.
Cu toatea acestea, Nicușor Dan este ceva mai optimist. Edilul a precizat că este foarte probabil ca șantierul să fie ridicat înainte de termenul prevăzut în proiectul de reabilitare. „Suntem pe şantierul liniei 5. Lucrările sunt în avans, adică ele sunt prevăzute pentru 12 luni şi acum, la trei luni şi jumătate, după începerea lucrărilor, suntem la 45%.
Asta înseamnă că pe trei km din patru s-a ajuns până la stratul de asfalt şi pe un kilometru şi jumătate din cei patru s-au turnat traversele deja”, a declarat Nicușor Dan
Tramavaiele 5 vor circula din nou din luna februarie
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a subliniat că administrația pe care o conduce și-a setat ca obiectiv, cel puțin pe segmentul transportului în comun, reabilitarea a 50 km de linii de tramvai. Obiectiv care ar trebui atins în următoarele 24 de luni.
„Este doar una dintre lucrările pe care le avem pentru modernizarea liniilor de tramvai, 50 de kilometri, contractele semnate. Vor fi gata toate în doi ani”, a afirmat Nicuşor Dan, într-un video publicat pe rețelele de socializare.
Primarul Capitalei pregătește un proiect de reabilitare a 50 km linii de tramvai
În același mesaj postat pe rețelele de socializare, Nicușor Dan a subliniat că tramvaiul 5 acoperă una dintre cele mai lungi și importante rute, care asigură legătura între centrul Capitalei și Aeroportul Băneasa. „Lucrările au început în februarie. Termenul de execuţie este de un an. Dar suntem optimişti că vor fi finalizate mai repede.
Acesta este primul şantier deschis din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 de km de infrastructură de tramvai din Capitală”, a adăugat Nicușor Dan în postarea de pe Facebook.