Primarul Capitalei, Nicușor Dan a oferit informații, miercuri, 5 octombrie, despre o intrare în PNL. Politicianul a precizat că în momentul de faţă are un mandat administrativ foarte dificil și niciun fel de preocupare politică.
Nicușor Dan susține că pentru alegerile din 2024 este foarte posibil să existe aceeași situație ca cea din 2020. În acel moment, partidele de dreapta „au avut inteligența să se coalizeze”. Primarul Capitalei a mai declarat că, în opinia sa, criticile care i se aduc fac parte dintr-un joc politic.
Cu toate acestea, el susține că această coaliție funcționează și se așteaptă să fie susținut până în 2024, pentru că au candidat împreună. „Trebuie să departajăm administrativul de politic, în momentul de față am un mandat administrativ foarte dificil nu am niciun fel de preocupare politică”, a spus primarul Capitalei atunci când a fost întrebat dacă ar lua în calcul să intre în PNL.
În legătură cu susținerea pentru un nou mandat, din partea PNL, el a afirma că „suntem foarte departe”. De asemenea, politicianul a mai adăugat că încă timp de un an și jumătate el se va ocupa de administrație. „Pentru 2024 este foarte posibil să fim în aceeași situație din 2020, când partidele de dreapta au avut inteligența să se coalizeze și să nu mai lase încă patru ani Capitala pe mâna PSD-ului şi sunt optimist că se va întâmpla la fel. Sunt foarte multe lucruri care se vor întâmpla până atunci”, a spus primarul.
Se teme Nicușor Dan de o luptă cu Gabriela Firea?
De asemenea, politicianul a ţinut să sublinieze că nu îi este teamă de o confruntare cu Gabriela Firea pentru că ministrul Familiei a fost un „primar dezastruos”. În acest context, Nicușor Dan a precizat că Firea ar avea o susținere de 30% din partea bucureștenilor. De asemenea, el a adăugat că aceeași situație a fost și în urmă cu trei ani. Doar când a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei, actualul ministru al Familiei a obținut aproximativ 40% din voturile bucureștenilor. „Depinde de inteligența actorilor din zona de dreapta de a lăsa un culoar pentru doamna Firea sau a se coaliza pentru a face 40% împreună”, a mai comentat Nicuşor Dan.
În ceea ce privește riscul de a pierde susţinerea în Consiliul General al Municipiului București, CGMB, Nicuşor Dan a explicat că „În momentul de faţă am susţinere în CGMB şi am avut-o doi ani de zile. În acest moment, la nivelul Bucureștiului există o coaliție care funcţionează. Asta e ceea ce mă interesează”, a concluzionat primarul în emisiunea Talk News de la Profit News TV.