Nicuşor Dan, apel către cetățeni să doneze cărţi. Programul lansat este pentru copiii români din străinătate

Nicuşor Dan, apel către cetățeni să doneze cărţi. Programul lansat este pentru copiii români din străinătate Nicușor Dan. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) colectează cărţi pentru copiii şi adolescenţii români din străinătate, prin programul „Biblioteca Prichindeilor”, o iniţiativă comunitară şi voluntară pentru educaţia nonformală.

Nicuşor Dan a transmis un mesaj în care anunţă că s-a demarat programul „Biblioteca Prichindeilor”: Colectăm cărți pentru copiii și adolescenții români din străinătate, prin programul „Biblioteca Prichindeilor”, o inițiativă comunitară și voluntară pentru educația nonformală.

De asemenea, programul „Biblioteca Prichindeilor” s-a derulat în perioada 6-13 aprilie și în rândul angajaților Primăriei Municipiului București și ai instituțiilor subordonate Consiliului General al Municipiului București.

Donațiile sunt așteptate până pe data de 1 iunie

Potrivit unui comunicat al Municipalității transmis, miercuri, donaţiile sunt aşteptate până pe 1 iunie în următoarele locaţii:

Ne puteți urmări și pe Google News

Primăria Municipiului Bucureşti, bulevardul Regina Elisabeta, nr. 47, sector 5, de luni până vineri, în intervalul orar 08,00-16,00, telefon 021.305.55.00, interior 1106;

Registratura Primăriei Municipiului Bucureşti - bulevardul Regina Elisabeta nr. 42, sector 5, miercurea, între orele 16,00-18,30;

Complexul de servicii sociale Ominis - strada Turnu Măgurele nr. 17A, sector 4, de luni până vineri, în intervalul orar 08,00-16,00;

Spălătoria Socială Armeniş - strada Armeniş nr. 2, sector 3, de luni până vineri, în intervalul orar 08,00-16,00;

Spălătoria Socială Drumul Taberei - Drumul Taberei nr. 24, sector 6, luni-vineri, între orele 08,00-16,00.

Nicuşor Dan: Vă invit să donaţi cărţi

„Vă invit să donați cărți care vor ajunge la diaspora din toată Europa, astfel încât să contribuim la promovarea lecturii în limba română, de la vârste mici, și la creșterea interesului copiilor pentru carte. Ne dorim să oferim acces la cât mai multe volume valoroase, așa că vă așteptăm cu cărți interesante, în stare bună, pe care copiii să le citească cu plăcere”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

De asemenea, mai trebuie menţionat faptul că programul „Biblioteca Prichindeilor” a luat naştere la Praga, în 2021, şi s-a extins apoi în mai multe oraşe cu comunităţi de români din Europa.

Mai mult, primarul Capitalei a anunţat un nou program, şi anume: Optimizăm transportul public cu tehnologii ultramoderne: dotăm mijloacele de transport public cu echipamente și software de ultimă generație care vor permite configurarea traseelor și a programelor de circulație pentru liniile de transport din București și Ilfov, astfel încât acestea să fie adaptate la cererea de transport și condițiile de trafic din regiune, a scris edilul pe Facebook.