Nicușor Dan, acuzat de minciună de influencerul Vlad Mercori

Nicușor Dan, acuzat de minciună de influencerul Vlad MercoriNicușor Dan / Sursa Foto: Arhiva EVZ

Vlad Mercori a făcut o nouă postare prin îl acuză pe Nicușor Dan că minte, în urma conferinței de presă susținute de primarul Capitalei.

Vlad Mercori îl acuză pe Nicușor Dan de minciună

 În aceasta, Mercori afirmă că unul dintre ei „minte”, referindu-se la o diferență majoră între declarațiile sale și cele ale candidatului independent la prezidențiale. Influencerul s-a simțit nevoit să răspundă înainte de a lansa episodul 4 al dezvăluirilor sale.

Nicușor Dan neagă plățile din bugetul Primăriei pentru amenzile sale

În cadrul conferinței de presă de miercuri, Nicușor Dan a declarat că nu au existat amenzi plătite în numele său, o afirmație care nu este susținută de Mercori.

În primele sale dezvăluiri, Mercori susținea că „Nicușor ia o amendă și primăria i-o plătește” și adăuga că „Nicușor contestă procesele verbale de la Inspectoratul de Stat în Construcții pe toate”, având ca scop mutarea plății amenzilor pe bugetul primăriei. Potrivit influencerului, acest comportament ar fi generat „încă vreo 73 de procese, carne macră pentru casele de avocatură care primesc bani fără licitație direct de la Nicușor”.

Dovada unei plăți din partea Primăriei București și acuzațiile de minciună

Mercori a prezentat recent un proces verbal, pe care îl consideră dovada că o amendă de 6.000 de lei a fost plătită de „Municipiul București”.

„Vă prezint aici procesul verbal 6460. Aici se vede foarte clar amenda de 6.000 lei pe persoană fizică cu CNP, Nicușor Daniel Dan, iar aici este dovada plății, OP-ul plătitor Municipiul București, reprezentând amendă proces verbal 6460”, a declarat Mercori. Deși suma nu este una semnificativă, el subliniază importanța respectării legii, în special în contextul în care Nicușor Dan se prezintă ca un apărător al justiției. Influencerul îl acuză pe primar că a mințit în conferința de presă și că a evitat să răspundă la întrebările sale, chiar afirmând că „orice om onest poate observa când nu a zis adevărul”.

Mercori promite că noi dezvăluiri vor urma în episodul 4, anunțând „multe cifre și mari ne așteaptă”, scrie gândul.