PMB a rămas fără bani pentru infrastructura rutieră. Sebastian Burduja convoacă Consiliul General

Șantier. Sursa foto: Facebook/Sebastian Burduja

București. Nicușor Dan are din nou probleme cu proiectele mari de infrastructură. Lucrările de modernizare pentru linia tramvaiului 5 au fost sistate de constructor pe motiv că beneficiarul lucrărilor nu și-a onorat condițiile contractuale.

Nicușor Dan a rămas fără bani pentru proiectele de infrastructură rutieră

Concret, societatea care se ocupă de modernizarea liniei de tramvai acuză administrația condusă de Nicușor Dan că nu a făcut plățile conform contractului. Motiv pentru care constructorul a sistat operațiunile, iar șantierul deschis blochează circulația rutieră pe bulevardele Barbu Văcărescu și Alexandru Șerbănescu.

În timpul mandatului precedent, Nicușor Dan a acuzat faptul că timp de trei ani, administrația pe care o conduce a fost nevoită să achite datoriile lăsate moștenire de Gabriela Firea. La rândul ei Firea a precizat că actualul edil a avut un buget mult mai mare față de administrația precedentă.

Lucrări la linia tramvaiului 5. Sursa foto: Facebook/ Asociația Metrou Ușor

Lucările au fost sistate din cauza lipsei de fonduri

Cu toate acestea, pe indicatoarele montate la margine căii de rulare au apărut afișe pe care scrie „SISTARE LUCRĂRI LIPSĂ FINANȚARE”. Situația este valabilă la nivelul întregii Capitale. În condițiile în care Nicușor Dan a rămas fără bani la PMB, sute de gropi și șantiere pun la grea încercare răbdarea șoferilor bucureșteni.

În situația în care Nicușor Dan nu identifică o soluție, din toamnă circulația pe principalele artere din Capitală s-ar putea într-un adevărat coșmar, susțin experții în infrastructură. Situația dezastruoasă în care se află șantierele deschise de Nicușor Dan a fost semnalată și de președintele PNL București, Sebastian Burduja.

Sebastian Burduja sare în „sprijinul” lui  Nicușor Dan

Liberalul a confirmat la rândul lui că lucrările la linia tramvaiului 5 au fost sistate din cauza lipsei de fonduri. Pentru a corecta această situație, liberalul Sebastian Burduja a declarat că, împreună cu viceprimarul Stelian Bujduveanu vor convoca o ședință a Consiliului General al Municipiului București pentru identificarea soluției.

„Împreună cu viceprimarul general Stelian Bujduveanu şi echipa de consilieri liberali, am solicitat convocarea de îndată a unei şedinţe de consiliu general, pentru rezolvarea situaţiei. Important nu este să căutăm vinovaţi, ci să rezolvăm cât mai repede problema pentru zecile de mii de bucureşteni care stau blocaţi în trafic”, a declarat Sebastian Burduja, pe Facebook.