Nicolas Sarkozy îl dă în judecată pe un fost consilier care l-a înregistrat pe ascuns

Avocaţi ai fostului preşedinte francez Nikolas Sarkozy au anunţat că-l vor da în judecată pe consilierul care a înregistrat convorbiri ale fostului preşedinte francez cu soţia sa Carla Bruni, în timpul campaniei electorale din 2012.

Patrick Buisson, un apropiat al fostului preşedinte Sarkozy, deţine mai multe ore de înregistrări cu acesta şi anturajul său. Această dezvăluire a provocat tensiune în partidul de dreapta UMP (opoziţie), cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor locale. Avocatul lui Buisson, Gilles-William Goldnadel, a declarat pentru un post de televiziune că înregistrările sunt autentice, urmând să se stabilească cine le-a sustras de la clientul său, care, potrivit lui, nu intenţiona să le facă publice.

“Nikolas Sarkozy şi Carla Bruni-Sarkozy nu acceptă ca afirmaţii făcute în cadru privat să fie înregistrate şi publicate fără consimţământul lor", au precizat avocaţii Thierry Herzog şi Richard Malka, adăugând că soţii Sarkozy au hotărât să iniţieze o acţiune în instanţă, printr-o procedură de urgenţă care va fi deschisă la Înalta Curte din Paris.

“Protejarea secretului convorbirilor private este unul dintre principiile fundamentale ale unei societăţi democratice", au subliniat avocaţii în comunicatul transmis.

Pasaje din convorbiri au fost publicate în această săptămână în revista satirică “Le Canard Enchaine" şi de portalul de ştiri Atlantico.fr. În cadrul înregistrărilor, Sarkozy discută cu apropiaţi despre campania electorală şi remanierea guvernului, iar Carla Bruni face referiri la calitatea sa de soţie a preşedintelui Franţei, care a obligat-o să-şi abandoneze cariera de model, şi glumeşte că un eşec în alegeri a lui Nikolas Sarkozy ar readuce-o pe podium.

Încălcarea intimităţii în Franţa este pedepsită cu un an de închisoare şi plata unei despăgubiri de 45.000 de euro, menţionează Reuters, preluată de Agerpres. Media franceză a precizat că ar putea fi date publicităţii foarte multe ore de înregistrări, datând din 2011.