Cu prima runda a saisprezecimilor Cupei UEFA a debutat, se poate spune, primavara fotbalistica europeana.

Desi nu cunoastem, dar le putem banui, numele calificatelor (exceptand-o pe Tottenham, care a profitat de excluderea lui Feyenoord pentru comportamentul suporterilor din toamna trecuta, de la Nancy, si s-a calificat la masa verde), cel putin doua concluzii se pot trage de pe acum.

Prima este ca nicio echipa din campionate interne intrerupte pe timpul iernii n-are sansa de a merge mai departe. Romania impartaseste soarta Rusiei, Ucrainei sau Turciei. Dar spre deosebire de ele, in Romania s-ar fi putut juca fotbal anul acesta, atat in ianuarie, cat si in februarie. Ni s-ar putea obiecta ca FRF si Liga n-aveau de unde sa stie.

Aveau: meteorologii au anuntat in octombrie ca va fi iarna blanda, fara zapada si fara geruri. Chiar amanand, la rigoare, unele partide, campionatul Ligii I s-ar fi putut desfasura. Si ar fi costat cluburile mai putin decat turneele din strainatate, iar rezultatele ar fi fost probabil altele.

Cum sa faci fata Sevillei, care jucase de doua ori pe saptamana partide oficiale cu echipe spaniole de prima mana, daca intalnesti, precum Steaua, pe Chimia Rm.-Valcea intr-un amical fara miza? Handicapul s-a dovedit insurmontabil.

A doua concluzie, care trebuie sa-i dea de gandit lui Michel Platini, este ca trei sau patru tari continua sa ia cam totul in competitiile europene ale cluburilor. Desi Italia isi vede, probabil si in urma scandalurilor de coruptie si a violentelor din jurul stadioanelor, toate echipele din UEFA fara sansa optimilor, ea pastreaza in Liga Campionilor posibilitatea de a conta si in actualul sezon printre protagoniste.

Franta a crescut an de an si va avea aproape sigur in optimi trei calificate din patru. A patra, Bordeaux, nu e nici ea exclusa teoretic. Vreti sa va spun cum a jucat de pilda, la Atena, PSG, amenintata cu retrogradarea in campionat si suspendata cateva partide din pricina uciderii unui suporter? Cu o pofta si cu o eficienta la care foarte probabila campioana a Romaniei nici nu poate visa.

Anglia are si ea doua calificate certe (una, fara joc, cum am vazut) si o treia care a dat totusi doua goluri in deplasare (si ce gol a inscris congolezul de la Blackburn!), pierzand la limita, asa ca avandu-si sansa ei. Spaniolii stau cel mai bine.

Un sfert din participantele in optimile UEFA sunt din tara lui Cervantes. Nemtii, care nici ei n-au jucat in ianuarie, trag din greu la calificare cu una sau doua echipe. De aici incolo, nu mai prea avem ce numara. Toate celelalte tari isi incheie parcursul european.

Nu pot sa nu ma refer si la oile noastre, tunse bine, amandoua, fara niciun gol inscris, fata de trei incasate, din care doua pe teren propriu. Pretentii mai mari nici ca puteam avea de la ele, daca privim, inainte de orice, loturile: nicio achizitie remarcabila.

Si asta, in ciuda promisiunilor din intersezon, marea cu sarea, ale patronilor sau presedintilor. Ambii antrenori par sa-si fi atins limita de competenta. Au dat tot ce au putut. Nici Dumnezeu nu le poate cere mai mult.

As minti daca as spune ca m-au surprins erorile din joc. Cu pregatirea din iarna, erau previzibile. Mingea prinsa de Cernea in afara careului, cu tot saltul acrobatic menit a masca greseala, m-a facut sa ma gandesc la Carlos.

Oare cand va avea Steaua un portar care sa ma faca sa-l uit pe portughez? Ca sa nu spun ce visatori erau fundasii centrali ai Stelei la executarea loviturii libere dictate de arbitru in faza cu pricina.

Ma intreb ce ne vom face in sezoanele urmatoare, cu cinci sau sase echipe in Europa cluburilor, cand doar cu trei am reusit sa ne facem de ras. Poate ar trebui sa ne retragem si sa comunicam frumos la UEFA ca modestia ne sileste la acest gest fara precedent.