Craciun, Anul Nou, Paste, nicio sarbatoare nu da pauza fotbalului european.

Am scris si altadata despre campionatul englez care programeaza intalniri in zile pe care multi prefera sa le socoteasca libere ori sfinte.

Jucatorii tinuti tot timpul in priza, cum se spune, sunt mai putin obositi la sfarsitul sezonului decat altii care joaca o data pe saptamana si respecta vacantele precum crestinii posturile.

Am vazut cateva din meciurile din Liga Campionilor si din Cupa UEFA de saptamana trecuta si nu m-am mirat deloc ca tocmai englezii alearga de mama focului sau ca bat la scor in deplasare.

De altfel, ei si spaniolii par sa domine actualmente cupele europene. Ceea ce atrage atentia este ca echipele lor din prima linie interna pot disparea (Real, Barcelona) sau se pot afla in dificultate (Chelsea, dupa un egal acasa, cu Valencia), dar vin in aceeasi clipa echipe din linia a doua (Espa–ol, Osasuna, chiar Liverpool, daca privim clasamentul), care preiau stafeta.

Ca sa nu spun ca la 1-2 in deplasare Tottenham are mari sanse de a merge in semifinale. Nemtii stau ca mai mereu: una calda, alta rece.

Bayern, fara nicio speranta la titlu in vara, ba chiar in afara Ligii Campionilor de la toamna, tine in sah Milanul in deplasare, egaland de doua ori si permitandu-si asta-seara sa joace la 0-0.

Werder va merge aproape sigur mai departe, dar Leverkusen poate spune deja adio. Italienii sunt si ei cu echipe de a doua linie: Juventus s-a dus, a ramas AS Roma (o sa se supere prietenul meu Mircea Mihaies, care e fan roman), Milan e in cofa, nici Inter nu se simte prea bine in Europa. Desi acasa e de pe-acum campioana (ca si Lyon, Dinamo, Manchester).

Asistam la acest final de sezon european cu toata linistea pe care ne-o da absenta echipelor romanesti. Nu ne mai tresare inima ca anul trecut la Middlesbrough. Nici in alte sporturi de altminteri nu mai suntem expusi pericolului de infarct.

S-a incheiat Campionatul Mondial de natatie din Australia. Unde ne sunt campionii de altadata? Se apropie Mondialul de rugby (privit aici, in Franta, cu mare, mare interes: sa fie tara-gazda viitoarea campioana?).

Nu ne intrebam nici macar daca vom trece de grupe (ar fi si asta o premiera), ci daca vom castiga fie si o singura partida sau daca vom scoate scoruri cat de cat onorabile. In Cupa Davis, rusii i-au batut pe francezi, iar romanii asteapta, ei, barajul pentru grupa mare.

La sah, batalia se da intre pusti si pustoaice de 13 ani (ati citit bine!), 17, 18 sau 20, din China, Norvegia, Rusia, Armenia ori Azerbaidjan, iar „batranii” vin din India, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria si din alte tari, printre care Romania nu se vede.

Unde esti, Nisipene? De ce nu joci cu Alekseev, Carlsen, Aronian, Morozevici? E posibil sa fi fost romani printre cei 810 jucatori la Openul moscovit din februarie ori printre cei 88 clasati la Turneul Aeroflot, tot din capitala Rusiei, dar nicio revista de specialitate nu-i pomeneste pe vreunul. Nici de samanta.

Europa (si lumea) fara noi, iata cea mai trista constatare pe care sportul romanesc ne-o impune la patru luni de la intrarea Romaniei in UE.