Nicolae Malaxa, spitalul care „transpiră“ din cauza caniculei

Nicolae Malaxa, spitalul care „transpiră“ din cauza caniculei

După publicarea articolului în care reporterii „Evenimentului zilei” au descris chinurile prin care trec pacienții în Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon din Capitală, din cauza temperaturilor caniculare și în lipsa aerului condiționat sau a climatizării saloanelor, incursiunea a continuat. A urmat „Nicolae Malaxa“, o unitate medicală faimoasă pentru tratarea unor boli precum diabetul, alergologia și imunologia

Reporterii EVZ au descins la Spitalul Nicolae Malaxa ca simpli vizitatori ai unor bolnavi internați în această unitate. Amplasat într-o zonă plină de verdeață ai fi crezut că te afli într-un sanatoriu. Pacienții deplasabili se plimbau, după masa de prânz, liniștiți prin curte. La umbra clădirii, trasă pe dreapta, o ambulanță de culoare roșie atrăgea atenția. Alături de stema Maltei, pe mașină se putea citi inscripția: „Marele Priorat Român Autonom al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim Cavalerii de Malta”.

Spitalul deține o ambulanță cu inscripția Cavalerilor de Malta. Potrivit angajaților, mașina ar fi fost donată

Curioși am întrebat dacă mașina funcționează. „Nu știți cum e la noi? Îți trebuie luni de zile să o înscrii în circulație, birocrația ne omoară. Am înțeles că este o donație. O s-o folosim cândva“, explică filozofic agentul de pază al spitalului. Conversația a fost brusc întreruptă de vocea unei femei: „Bă, fugi la barieră, a venit directorul!“ Deși avea cămașa pe jumătate udă de transpirație, agentul a sprintat către poartă butonând din mers telecomanda care nu făcea față de la distanță.

FOTO: Adrian Secureanu

Vizitatorii, trimiși la farmacie după botoși

Singurele persoane agitate cu temei, deși temperatura de afară încingea asfaltul, erau rudele unei tinere care tocmai adusese pe lume o fetiță. Entuziasmată de mult așteptatul eveniment, familia era nerăbdătoare să vadă pruncul și să o felicite pe mămică. Nu la fel de agil ca agentul de la intrarea în spital era cel care se afla în interior. El era responsabil cu înregistrarea vizitatorilor care, teoretic, trebuia să le ofere echipament de protecție: „Halate vă dau, dar botoși nu avem. Dați fuga la farmacie și cumpărați! Așa e regula.“ Proaspătul tătic s-a executat pe loc și s-a întors cu șacoșa plină de botoși

FOTO: Din cauza căldurii din saloane, pacienții se plimbau pe holuri la bustul gol

Ușile și geamurile stau larg deschise

Pe holurile spitalului, pacienții umblau sumar îmbrăcați din cauza căldurii din interior. Ușile și geamurile de la saloane erau deschise larg pentru ca pacienții să poată respira. Din cauza lipsei aparatelor de aer condiționat, oamenii bolnavi suportă cu greu zilele de internare.

Cu lenjeria contaminată pe scări

Odată ce pătrunzi pe holurile nu tocmai late ale Spitalului Malaxa, curățenia domnește la fiecare colț. Liniștea care se așterne pe coridoare îți dă senzația că te afli într-un sanatoriu. În momentul în care urci treptele și ajungi la penultimul etaj, pe un perete vopsit în alb stă atârnat un telefon fix de culoare galbenă. Nefuncțional. Însă, altceva ne-a atras atenția. Ceva ce nu vezi în toate spitalele din București. Pe ușa de termopan care dă direct în secția Obstretică - Ginecologie stau, la loc de cinste, două afișe care îți dau fiori. Pe una din ele se face referire la faptul că în intervale orare 08:00-09:00 și 13:00 și 14:00, scara este folosită pentru transportul de „lenjerie contaminată“. Pe celălalt afiș, scrie că între orele 07:30 - 08:00, 14:00 - 14.30 și 19:00 - 19.30, se vor evacua „deșeurile periculoase“ rezultate în urma operațiilor executate în spital. Acestea au un regim special de colectare și transport.

Începe reabilitarea unităţii medicale

Contactat telefonic, Adrian Secureanu, doctor în ştiinţe medicale şi managerul Spitalului „Nicolae Malaxa“, ne-a comunicat că instituţia medicală pe care o conduce va intra în reabilitare. „Suntem întrun proiect de consolidare şi amenajare a întregului spital. Vom dota întreaga unitate cu cilere, (aparate de aer condiţionat care acţionează pe suprafeţe mari - n.r.). Proiectul va fi demarat începând de luna viitoare şi va dura cel puţin trei luni. Mă refer aici doar la corpul D al spitalului. Celelalte corpuri depind de finaţările pe care le vom primi de la bugetul municipalităţii“, ne-a declarat Secureanu.

Managerul Spitalului Malaxa a primit anul trecut premiul pentru excelenţă şi calitate la categoria „Diamant“ pentru realizările din spital, decernat în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Frankfurt.

Până la dispariţia platformei industriale „23 August“, unde funcţionau mai multe uzine de construcţii de maşini, actualul spital „Nicolae Malaxa“ era o unitate medicală destinată personalului care muncea acolo. Aici erau tratate în special bolile profesionale.

În prezent, spitalul dispune de următoarele specializări medicale: chirurgie, medicină internă, alergologie, diabet-nutriţie, obstreticăginecologie, parodontologie, neonatologie, O.R.L., oftalmologie, radiologie, balneofizioterapie şi laborator de analize medicale.